MENIU

Dâncu, despre reducerea pedepselor pentru deținuții care scriu cărți: Nu trebuie scos acest drept

Vicepremierul Vasile Dâncu a declarat, vineri seară, la Realitatea TV, că legea care prevede reducerea pedepselor pentru deținuții care scriu cărți are anumite inadvertențe. "Eu cred că dacă e vorba de exercitarea abuzivă a unui drept, asta nu înseamnă că trebuie să scoți dreptul, ci să elimini abuzul care a venit", spune Dâncu. În viziunea sa, autoritățile au avut o reacție disproporționată în această chestiune.

"Cred că dezbaterea e în altă parte, însă la noi poate s-au accelerat lucrurile pornind de la un abuz legat de exercitarea unui drept uman. Eu cred că dacă e vorba de exercitarea abuzivă a unui drept, asta nu înseamnă că trebuie să scoți dreptul, ci să elimini abuzul care a venit (...) Dacă un om măcar citește o carte în pușcărie e un prim semn că nu ar mai putea să ajungă acolo. Din păcate, legea are niște inadvertențe și cred că ministrul Justiției încearcă, acum, să le corecteze. Inclusiv în ședința de guvern, de  săptămâna asta, s-a vorbit despre suspendarea acestei prevederi până în 1 septembrie până se va găsi o formulare în lege care să nu elimine acest drept. Cei mai mulți din colegi au fost pentru a corecta această normă", a declarat Vasile Dâncu.

"Eu cred că trebuie să ne gândim mai departe și la modalitatea în care aducem și alte tipuri de creație în pușcărie, pentru că vorbim aici de operă de artă. Am putea decoperi acolo pictori, sculptori. Artiștii, în general, au și o capacitate emoțională de a intra în bucluc și o lipsă de previziune și un talent care îi poate face să nu fie ușor de gestionat (...) Nu cred că reducerea acestui drept e soluția. Guvernul asta a hotărât și la asta se va ajunge", a adăugat vicepremierul.