Dan Vîlceanu, anunțul care îi dă peste cap planurile lui Ciolacu. Ce se întâmplă cu PNRR
Ministrul desemnat pentru Fonduri Europene, liberalul Dan Vîlceanu, a declarat, în timpul audierilor din comisiile de specialitate din Parlament, că PNRR nu mai poate fi modificat. Cel puțin până în anul 2023. O lovitură pentru liderul PSD, Marcel Ciolacu, care a declarat că vrea să renegocieze planul de reziliență.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene are trei mari direcții de acțiune: închiderea exercițiului financiar 2014- 2020, deschiderea exercițiul financiar și a programelor pentru perioada 2021- 2027 și implementarea PNRR, a spus ministrul desemnat, Dan Vîlceanu, în cadrul audierilor parlamentare. Răspunzând la întrebări, acesta a subliniat că PNRR nu poate fi modificat, existând doar posibilitatea unor ajustări fine, în 2023.
„Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene e un minister care va avea un rol foarte important, vorbim de fonduri europene de peste 80 de miliarde de euro în următorii ani, ăsta e un lucru de care toată lumea e conștientă. Aceste fonduri pot reprezenta o adevărată schimbare pentru România, un salt în calitatea vieții și dezvoltare”, spune ministrul desemnat.
Există trei mari direcții de acțiune în cadrul ministerului. Una dintre ele este închiderea exercițiului financiar 2014- 2020, „din care mai trebuie să vină mulți bani în România”, precizează Vîlceanu. România a contractat cam 54% din sumă. „Având în vedere perioada de pandemie, lucrurile nu sunt deloc rele. În toate țările au fost moment în care nu s-a putut desfășura activitatea, rata medie de absorbție e de 56%. România nu are o problemă”, spune Vîlceanu.