Dan Vasile Mihale: Tentativa de lovitură de stat, minciună oficială de stat
Liviu Dragnea insistă că a fost ținta unei tenative de asasinat. Miercuri, când toate instituțiile statului dezmințeau faptele prezentate de Dragnea, liderul PSD, surd la tot și toate, revenea cu noi detalii despre așa-zisa tenativă de asasinat eșuată. Povestea, așa cum este depănată de liderul puterii, pare mai degrabă un onirism sau un basm de adormit votanții ațipiți ai PSD.
Atâta timp cât instituțiile statului abilitate să vegheze la liniștea și siguranța cetățeanului neagă povestea, inclusiv Hotelul Athenee Palace, avem de-a face cu o informație falsă, o intoxicare grosolană. Așa cum a fost și exagerarea gravității stării de sănătate a domnișoarei jandarm Ștefania, o debutantă aruncată în foc de niște șefi iresponsabili, care aveau un singur scop: să creeze pretextul pentru a folosi forța. O altă informație falsă rostogolită, prin stații, de șefii Jandarmeriei a fost agresiunea mortală a doi jandarmi și vandalizarea unui fast-food celebru din Piața Victoriei.
Miercuri, 22 august, a mai ieșit la iveală o nouă informație falsă. Ministrul de Interne, Carmen Dan, și comandantul ,,mineriadei'' din Piața Victoriei, maiorul Laurențiu Cazan au afirmat că prefectul Speranța Cliseru s-a aflat vineri, 10 august, ora 16. 00, în punctul de comandă, adică în Piața Victoriei. Miercuri, după ce fost audiată la Parchetul General în legătură cu violențele jandarmilor, doamna Cliseru a spus, clar și apăsat, că nu se afla în Piață. Deci, cineva minte cu nerușinare.
De la evenimentele din 10 august, Jandarmeria s-a încurcat în propriile minciuni. Doamna Carmen Dan și-a asumat multe dintre ele. Și amintesc doar informația falsă cu prezența unui procuror militar în piață și cea referitoare la prezența prefectului în Piață. De ce mint cu nerușinare autoritățile? Pentru că au un singur scop: îngroaparea dosarului ,,Gaze pentru Diaspora''. Doar Parchetul General mai poate face lumină în acest caz, însă ancheta se anunță anevoioasă și lungă.
Așa cum spuneam zilele trecute, scenariul cu tentativa de lovitură stat a fost scris, imediat, după ce Dragnea a declarat public că nu se opune protestului diasporei, asta după ce primarul Gabriela Firea Pandele nu autorizase mitingul. Actorii implicați în aparatul de represiune au uitat însă replicile pe drum și de aceea asistăm zilele acestea la o tentativă grosolană de manipulare.
Cuvântul ,,tentativă'' caracterizează cel mai bine guvernarea PSDragnea. Avem o tentativă de premier, o tentativă de lideri politici responsabili și o tentativă eșuată de a guverna și legifera.