MENIU

Dan Vasile Mihale: Se leapădă binomul Dragnea-Tăriceanu de sluga perfectă Tudorel Toader?

Se leapădă binomul Dragnea-Tăriceanu de sluga perfectă Tudorel Toader? Puțin probabil. Dacă ar fi existat o decizie în acest sens, PSD nu boicota miercuri votul moțiunii. Socoteala este alta, chiar dacă portavocile toxice din PSD aruncă fumigene de la Tribuna Parlamentului. Dragnea joacă la cacealma. De fapt, el este și cel care a dat tonul în acest fals scandal.  

Cu doar câteva zile înainte de votarea moțiunii împotriva lui Tudorel Toader, Dragnea a lansat pe piață ideea că în PSD nu mai există unanimitate în ceea ce privește susținerea lui Toader. A fost de ajuns.

Florin Iordache, vicepreședintele Camerei Deputaților și inițiatorul controversatei OUG 13, și chestorul Cătălin Rădulescu, zis și ,,Mitralieră'' după ce a afirmat public că iese cu mitraliera în Piața Victoriei să-i liniștească pe protestatarii #rezist, s-au dezlănțuit împotriva lui Toader, pe motiv că nu a adoptat nicio ordonanță de urgență cerută de partid. În corul criticilor s-au înscris mai mulți, însă doar Florin Iordcahe a punctat nemulțumirile din PSD.

Concret, pesediștii îi reproșează lui Toader că nu a promovat ordonanța care vizează revizuirea sentințelor date de completurile de cinci judecători constituite nelegal și cea care prevede revizuirea cauzelor care au fost instrumentate în baza protocoalelor cu SRI. Nu au mai pomenit însă nimic despre amnistie. Să fie oare o scăpare? 

Liderii coaliției toxice PSD-ALDE nu achiesează însă la aceste acuzații, decât aparent, pentru că în sinea lor știu foarte bine că Tudorel Toader i-a slujit cu credință chiar și după ce a fost repudiat de foștii colegi de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași pentru că și-a legat numele de cele mai nefercite inițiative legislative din justiție. 

Așa cum spuneam, Dragnea joacă la cacealma și vrea doar să pună și mai multă presiune pe Toader în plin scandal privind OUG 7 care modifică, pentru a treia oară, legile justiției. La asta se rezumă totul.

Tudorel Toader nu va fi sacrificat, pentru că dictatura majorității nu își permite o nouă remaniere prea curând pentru că ar depinde, din nou, de Iohannis. Pe de altă parte, prioritățile coaliției sunt altele. Peste numai o lună partidele intră în linie dreaptă cu campania și alegerile europarlamentare. 

Vezi și Blogul lui Mihale

Mai multe articole despre:
tudorel toader