MENIU

Dan Vasile Mihale: Mesajul și acțiunile PSD-ALDE se radicalizează

<p>Proteste cu incidente</p>

Ziua de 21 iunie are o rezonanță aparte pentru PSD. Exact în urmă cu un an, PSDragnea marca o premieră în istoria postdecembristă a României: își demitea, prin moțiune de cenzură, propriul guvern. După numai un an, PSDragnea este în fața unei noi premiere: ar putea fi condus de un lider condamnat pentru a doua oară. Este doar o ipoteză! Singura certitutine din acest moment este radicalizarea discursului și acțiunilor. 

Liviu Dragnea ar putea fi condamnat, dar ar putea fi și achitat. Dacă va fi achitat se va transforma într-un dictator veritabil. Are toate datele. Dacă va fi condamnat, din nou, PSDragnea va deveni istorie, iar PSD va intra în vrie. Va începe lupta pentru putere între apropiații și dușmanii lui Dragnea. 

Oricare ar fi decizia Curții Supreme în cazul Dragnea,  altceva mi se pare, însă, mult mai grav.  După ce au modificat, pe repede-înainte, tot ceea ce ține de actul de justiție, discursul și acțiunile coaliției PSD-ALDE s-au radicalizat, atât la adresa partenerilor externi, cât și la adresa adversarilor interni. Începând cu opoziția și încheind  cu protestatarii #Rezist, liderii PSD-ALDE folosesc un limbaj tot mai agresiv. Se vorbește de proteste fasciste se utilizează, tot mai des, sintagma ,,luați cu duba/duși cu duba''.

Și nu numai discursul se radicalizează, ci și acțiunile. După ce au renunțat la serviciile SPP,  doar pentru a face pe plac unui singur om, liderii actualei majorități și-au agățat la butonieră Jandarmeria Română și Poliția Locală, care au început să acționeze tot mai în forță. Exemplul cel mai elocvent: excesul de zel de la protestul de miercuri din Piața Victoriei, când 22 de protestatari, inclusiv un jurnalist german, au fost luați cu duba din Piața Victoriei pentru că au luat atitudine față de abuzurile actualei puteri, abuzuri traduse în legi cu dedicație pentru liderii de la vârf cu probleme în justiție. 

În ceea ce privește jocurile politice, PSDragnea este pe cale să mai facă o gafă majoră: ține în șah numirea lui Vlase la șefia SIE în așteptarea deciziei lui Iohannis privind revocarea Laurei Codruța Kovesi din fruntea DNA. Și totul cu un singur scop: să scape de închisoare cine trebuie.

Mai multe articole despre:
acţiuni mesaj PSD-ALDE se radicalizează