Dan Vasile Mihale: De ce tace Carmen Dan în scandalul plăcuțelor anti-PSD?
PSD a reușit, sub mandatul lui Carmen Dan, să transforme Poliția Română într-o nouă firmă de casă pentru partid. După modelul primarului Firea, care are propria-i poliție, firmă de pază ș.a.m.d., PSD și-a pus la butonieră întrega Poliție Română. Modul incoerent în care a acționat Brigada Rutieră în cazul automobilului înmatriculat în Suedia trădează un singur lucru: Poliția răspunde la comenzile politice ale PSD.
Sub mandatul lui Carmen Dan, relația dintre Interne și cetățean s-a deteriorat constant din cauza unor tentative de a transforma România într-un stat polițienesc. Prima, și poate ce mai gravă, vizează modificarea Statutului Polițistului. Proiectul, adoptat prin OUG de Guvernul Dăncilă, oferă puteri discreționare polițiștilor, care vor avea dreptul să legitimeze și să conducă la sediul poliției orice persoană, nu doar pe acelea care sunt suspectate de săvârșirea unor fapte ilegale. A doua inițiativă, cu efecte la fel de grave, este susținerea unui proiect de lege prin care Jandarmeria s-ar fi transformat în organ de cercetare judiciară, miza fiind restrângerea libertăților civice. Și lista poate continua...
Mai menționez doar politizarea Direcției Generale de Protecție Internă și folosirea jandarmilor pentru asigurarea pazei lui Liviu Dragnea la mai multe termene de la Înalta Curte în dosarul în care a fost condamnat la 3 ani și 6 luni cu executare. Ultimele două au fost sesizate și de liberalul Ovidiu Raețchi, care sesizează că ,,mandatul lui Carmen Dan este un coșmar pentru relația dintre Interne și cetățeni''.
Nici polițiile locale nu au o relație mai bună cu cetățeanul. La nivelul primăriilor de sector din București funcționează mici armate care nu acționează niciodată preventiv, ci doar la normă, la norma de amenzi. Micile armate, plătite tot din bani publici sunt în subordinea baronilor de sector. Ăia pe care nu îi vedeți niciodată, nici măcar la televizor. Stau pitiți bine și se relaxează pe banii noștri. Profit de ocazie și vă lansez o provocare: Voi știți ce primar conduce sectorul vostru?
Revenind la Poliția mare, de la care aveam așteptări, remarc cu tristețe că nu se mai bucură de încrederea de altădată. Cazul polițistului pedofil a creat, la începutul anului, o adevărată psihoză și a sporit neîncrederea în Poliție. De atunci, instituția nu a recuperat mai nimic la capitolul imagine. Ba din contră! Scandalul confiscării plăcuțelor de înmatriculare cu mesaj anti-PSD a adus Poliției Române un nou val de critici. Peste 10.000 de utilizatori au postat pe pagina de Facebook a Poliției Române evaluări cu o singură stea. În doar două zile, aprecierea publicului față de Poliție a scăzut de la 3,5 steluțe la 1,2, iar Carmen Dan tace!