MENIU

Dan Vasile Mihale: De ce se detonează tocmai acum ,,bomba'' SIPA

<p>Scoase din evidențe</p>

Nimic nu este întâmplător pe lumea asta, nici măcar ziua în care vii pe lume. Ba mai mult, se spune că singura coincidență este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim. Evenimentele fericite și cele nefericite nu apar așa din neant, ci au o cauză, iar acea cauză este modul în care tu alegi să fii, să gândești, să vorbești, să acționezi, să visezi... Eu nu cred în coincidențe și nici în hazard, iar asta îmi permite să mă întreb, legitim: de ce se detonează tocmai acum ,,bomba'' SIPA?

După ce am am parcurs, cu răbdare, cele 16 episoade publicate de jurnalistul Dan Andronic în EVZ pot spune că, până la un punct, mai exact până la episodul 16, informațiile par verosimile... În fond, dacă vrei, crezi, dacă nu vrei, nu crezi! Multe dintre informațiile publicate au mai circulat în spațiul public... Andronic nu furnizează dovezi, ci invocă martori, așteaptă confirmări din spațiul public, lucru remarcat și de alți colegi de breaslă. Singura acuzație frontală apare în episoldul 16, cel cu arhiva SIPA, în care Andronic îl acuză concret pe judecătorul Cristi Danileț că ar fi făcut fotocopii după unele dosare din arhiva SIPA. 

De ce a riscat Dan Andronic tocmai acum un proces? A simțit că a venit momentul sau i s-a sugerat că acesta este momentul? La prima vedere, Dan Andronic nu pare singur în această cruciadă. Sau poate că este? Nu vreau să insinuez nimic, deși de dezvălurile sale s-au agățat mulți politicieni cu probleme penale. PSD-ul a rezonat imediat la dezvălurile din EVZ. S-a votat imediat înființarea unei Comisii care să ancheteze eventuala fraudare a alegerilor din 2009, iar acum se vorbește deja despre înființarea unei noi comisii care să facă lumină în scandalul SIPA. În privința fraudării alegerilor, înființarea comisiei este salutară, în ceea ce privește arhiva fostului de serviciu de informații din Justiție este deja prea mult...

Nu contrazic și nici nu minimalizez demersul jurnalistic, care merită toată stima, ci vreau să atrag atenția asupra faptului că dezvălurile lui Dan Andronic sunt ca un bumerang. Nu știu care este scopul acestei detonări publice, însă un singur lucru este cert: de dezvăluirile sale profită toți politicienii cu probleme penale. Detractorii șefei DNA au cerut și mai răspicat demisia Laurei Kodruța Kovesi, iar episodul SIPA le oferă politicienilor cu probleme posibilitatea să decredibilizeze completele de judecată, acreditând ideea că unii judecători sunt șantajabili din cauza dosarelor ,,pierdute'' din arhiva fostului serviciu de informații de la Justiție.

Mai multe articole despre:
null