Dan Vasile Mihale: De ce a amânat ministrul Justiţiei revocarea şefei DNA
Joi, când toată lumea aștepta o decizie de la ministrul Justiției, după chemarea sa urgentă în țară, în urma scandalului Cosma - DNA, ministrul Justiției Tudorel Toader a ieșit public să anunțe o amânare. Reacția ministrului nu a stârnit prea multe valuri, se înscrie în stilul său prudent, care încearcă să acrediteze ideea că un profesionist nu acceptă ingerințele politice.
Spre dezamăgirea suporterilor PSD-ALDE, Tudorel Toader a ignorat îndemnul general ,,Tudorele, fă ceva!'' și a ieșit, public, să anunțe că își va anunța decizia sub forma unui raport parlamentar, săptămâna viitoare. Nimeni nu anticipa o astfel de abordare, pentru că nimeni nu știa că Tudorel Toader fusese anunțat să-și ridice piciorul de pe pedala de accelerație, după întâlnirea de la Cotroceni dintre Iohannis Dragnea și Dăncilă, întâlnire consumată cu câteva ore înainte de declarația de presă a ministrului Justiției.
Nimeni nu anticipa nici ieșirea președintelui Iohannis, care a făcut anunțul despre întâlnirea de la Cotroceni.
"Avem, oare a câta oară, un scandal în spaţiul public", şi-a început Iohannis declaraţia de presă. "Această încercare este una jalnică şi neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoaşteţi, dar îmi face plăcere să o repet - DNA şi conducerea DNA fac o treabă foarte bună, iar acest atac sau încercare de atac din partea unor penali este de natură să confirme că DNA face o treabă bună", a declarat Iohannis.
Invitat de jurnaliști să definească sensul cuvântului "penali", președinte a refuzat pe motiv că a explicat de suficiente ori şi nu este cazul să revină de fiecare dată când apare o problemă publică. Păi atunci de ce ai mai ieșit public cu astfel de mesaj?
Ieșirea președintelui a fost tradusă, de mulți analiști, ca un mesaj de încurajare pentru Kovesi, care și ea, la rândul său, a lansat un apel, subliminal, de sprijin către președinte. Numai că la sesiunea de întrebări a apărut o nuanță, demnă de luat în seamă: ,,Momentan, sincer, nu văd motive de revocare, dar s-ar putea să existe unele pe care eu nu le cunosc şi le cunoaşte ministrul Justiţiei. În acest caz, cu siguranţă, domnul ministru al Justiţiei ar veni extrem, extrem de bine documentat, dacă ar solicita aşa ceva. Încă o dată, acum nu cunosc motive de revocare”, a afirmat preşedintele.
De fapt, ce a vrut să transmită președintele? Că Laura Codruța Kovesi este încă în cărți, dar dacă ar exista argumente majore pentru revocarea sa, nu va ezita să o trimită acasă. Și a mai mai vrut să transmită ceva: că încearcă să coabiteze cu Guvernul Dragnea 3 pentru a nu pune în pericol proiectele majore ale țării. Eu cam asta am înțeles, pentru că președintele nu prea a fost darnic în răspunsuri.
Și am mai văzut ceva, care nu m-a surprins plăcut, prestația președintelui, după o lungă absență de pe scena politică și un compromis major (validarea unui nou guvern PSDragnea), a fost modestă și fără substanță.