MENIU

Dan Vasile Mihale: Cum s-a transformat USR în Uniunea Salvați...,,Rușinea''

Rezultate USR alegeri parlamentare 2016. Nicuşor Dan: Ne vom opune abuzurilor

Formațiunea politică cu cea mai ambițioasă titulatură (Uniunea Salvați România) s-a transformat, în doar câteva luni, în Uniunea Salvați...,,Rușinea''. ,,Grație'' liderului său necopt, din punct de vedere politic, care nu reușește să-și depășească condiția de fost ONG-ist, USR devine un partid fără credibilitate cu un viitor la fel de incert ca și cel al PNL.

Chiar de 1 Iunie, ziua internațională a copilului, ,,copilul'' teribil al polticiii românești se supără pe propriul partid, pentru că, vezi Doamne, se abate de la principiile cu care a defilat în campania electorală și anunță, cu surle și trâmbițe, că părăsește partidul pe care l-a înființat. Vestea nu făcut prea multe valuri, deoarece în proaspătul partid fondat de Nicușor Dan scandalurile s-au ținut lanț. De la excluderea soțului doamnei Armand din partid, care cerea socoteală pentru cheltuirea banilor din campanie, și continunând cu duelul Cristian Ghinea-Nicușor Dan, în USR se tot vorbește de plecări, demisii și demiteri și de o singură venire providențială, cea a lui Cioloș, care, de când și-a terminat treaba la Guvern, nu prea își mai găsește locul în politica românească.

Revenind însă la Nicușor Dan, chiar am crezut, pentru scurt timp, că omul a înțeles că politica nu este matematică și că minus cu minus nu fac niciodată plus în politică. M-am dumirit însă, rapid, că noii ,,politicieni'', dacă nu au un motiv de gâlceavă, îl inventează. La nici 24 de ore de la pseudo-demisia lui Nicușor Dan, aplaudacii săi se dau de ceasul morții că omul este o pierdere iremediabilă pentru partid și că nu ar fi rău să revină. Odată netezită calea, Nicușor Dan se sucește , lăsând să se înțeleagă că ar reveni, fără să fie rugat, dacă partidul ar fi mai deschis față de unele concepte sensibile.

A văzut cineva demisia lui Nicușor Dan? Nici măcar nu contează...M-am gândit, mult, dacă merită să abordez acest subiect. Am decis totuși să scriu, gândindu-mă la viitorul incert al dreptei, care este ,,frumoasă, deșteaptă'', dar lipsește cu desăvârșire. Atât USR, cât și PNL, pentru că de ALDE nu se poate spune că este de dreapta, ci doar se autoproclamă așa, sunt într-o gravă confuzie de identitate care trădează doar setea de putere.  

Cum să renunțe Nicușor Dan la putere când s-a văzut, în sfârșit, lider pe un partid parlamentar al cărui viitor este la fel de incert ca și cel al PNL? Niciunul dintre cei trei candidați (Orban, Bușoi, Cataramă) înscriși în cursa pentru șefia partidului nu se bucură de o largă majoritate. PNL și-a pierdut vâna în momentul în care a fuzionat cu partidul înființat de Traian Băsescu. În PNL sunt prea multe facțiuni rivale, iar ambițiile sunt pe măsură. PNL se distruge singur, din interior, așa că, oricine ar câștiga alegerile interne va avea o sarcină grea: să salveze ultimul partid istoric din România. În ceea ce privește viitorul USR, sunt destui care trag deja clopotele...

Mai multe articole despre:
null