Dan Vasile Mihale: Ce cadou otrăvit pregătește PSD-ALDE românilor de sărbători
PSD bate ultimul cui în sicriul Justiției. Pentru că nicio lege în vigoare nu poate să-i albească pe politicienii cu dosare, PSD, prin vocea marionetei Dăncilă, anunță o ordonanță de urgență pentru adoptarea Codului Penal şi a celui de Procedură Penală. Dar asta nu-i tot. Bomba va fi lansată după Consiliul Național PSD de la sfârșitul săptămânii.
Dacă CCR va decide, marți, că protocoalele dintre SRI cu instituțiile din Justiție nu au fost constituționale, PSD poate băga la pachet cu ordonanţa apentru adoptarea Codului Penal şi a celui de Procedură Penală și amnistia. În cazul în care CCR nu dă vedictul așteptat de dictatura majorității, PSD și-o asumă, oricum, în Consiliul Național de la sfârșitul săptămânii.
Surse din anturajul PSD susţin că temuta ordonanţă nu va conţine cuvintele amnistie şi graţiere, ci e pregătită o variantă care să „repare nedreptăţile din Justiţie“. Practic, o astfel de măsură ar anula condamnarea de trei ani şi jumătate cu executare primită de Liviu Dragnea în primă instanţă şi, în plus, l-ar lăsa pe liderul PSD şi cu cazierul curat.
Eventuala ordonanţă l-ar salva şi pe Darius Vâlcov, unul dintre sfetnicii liderului PSD, condamnat în primă instanţă la opt ani de închisoare pentru corupţie. Și lista este extrem de lungă.
Interesant este că nu se mai vorbește despre grațiere, ci doar despre amnistie. Între cele două acte de clemență există diferențe fundamentale. Amnistia înlătură răspunderea penală, executarea pedepsei şi consecinţele condamnării pentru o infracţiune săvârşită, în timp ce grațierea constă în iertarea unui condamnat de executarea totală, ori parțială a pedepsei.
Amnistia și grațierea vin, la pachet, cu o serie de efecte colaterale. Pe lângă clienții politici, vor scăpa de închisoare și mii de condamnați pentru pedofilie, viol, proxenetism, tâlhărie, furt, agresiune ș.a.m.d. Monstruoasa coaliție PSD-ALDE a mai experimentat grațierea mascată prin ,,recursul compensatoriu'', iar consecințele au fost dezastruoase. Sute de condamnați au recidivat și s-au întors după gratii.
Coaliția PSD-ALDE a băgat însă gunoiul sub preș și și-a văzut de treabă, în sensul că a continuat să mutileze legile ca să-și scape de liderii cu dosare de pușcărie. Niciun efort nu a fost prea mare pentru acest obiectiv ,,strategic''. Caricaturali, autosuficienți și cu o vocație revanșardă, locotenenții Puterii au folosit toate pârghiile atât în Parlament României, cât și în Guvern ca să-și facă liderii scăpați. Nu au ezitat nici când a fost vorba de folosirea forței. Au trecut deja patru luni de la ,,Jandarmeriadă'' și nimeni nu a plătit pentru violențele din 10 august.
Amnistia este, de fapt, noul cadou otrăvit de la PSD-ALDE pentru români înainte de sărbătorile de iarnă. Un cadou care arată măsura clasei police din România. Coaliția PSD-ALDE este un mare rău care i s-a întâmplat României, iar lipsa alternativei este cel mai mare rău.