Dan Tapalagă, editorial despre Liviu Dragnea: "Pablito a vândut mult praf în ochii alegătorilor"

Redăm, în continuare, editorialul lui Tapalagă:

Pazit de o armata de sicarios, columbieni saraci lipiti dispusi sa moara pentru el, Pablo Emilio Escobar Gaviria a facut mereu raul cu mana altora. A lucrat prin interpusi, a mituit politisti la greu, a investit intr-o vasta retea de informatori iar atunci cand justitia s-a apropiat prea mult de el, a incendiat-o la propriu. A finantat un grup de extrema stanga incurajand-o sa dea foc cladirii Curtii Supreme, in numele luptei pentru cauza comunismului, dar in realitate a organizat insurectia cu scopul de a distruge probele care-l puteau trimite direct in puscarie. Cand n-a mai stiut cum sa-si ascunda muntii de bani produsi de vanzarea de cocaina in Miami, Escobar a sapat gropi si i-a pus la pastrare in pamantul Columbiei, unde au putrezit. Pentru ca si-a dorit sa intre in politica, a cumparat presa si a mituit alegatorii cu bani cash, pozand in Robin Hood al Columbiei care ia de la bogati si da la saraci. Numai ca pe adevaratul Escobar, politicienii l-au scos in cele din urma din Parlament.

Toate astea, veti spune, se intampla doar in filme. In realitate, eroul nostru procedeaza cam la fel. A gasit niste sicarios in judetul lui pustiit de saracie, gata oricand sa intre in locul lui la inchisoare, si a pus toate afacerile pe numele lor. In jurul lui domneste omerta, frica. Cine se pune cu Pablito zboara a doua zi din partid, din guvern sau se trezeste calcat de fisc. Pablito n-a vandut cocaina, ci mult praf in ochii alegatorilor. A stans la nevoie voturi inclusiv de la morti, a platit presa si a promis – nimic nou - ca umple buzunarele saracilor cu banii corporatiilor bogate. Tot un fel de iluzii, de halucinatii colective care l-au mentinut la putere si i-au adus foarte multi bani. Atat de multi incat a trebuit si el sa-i ingroape pe undeva: in ferme de porci, in lacuri, in terenuri agricole, in domenii de vanatoare, hoteluri, vile. Si cand s-a plictisit de toate astea i-a investit in lungi vacante petrecute sub palmierii de pe plajele Braziliei. Pentru Escobar, cel mai mare inamic erau americanii, DEA si Reagan.

Injura toata ziua la gringos, singurii de care se temea cu adevarat, din cauza obsesiei lor de a-i extrada pe narcotraficanti pentru a fi judecati in Statele Unite. Si Pablito are o relatie cam proasta cu americanii. Cauta sa-si negocieze cu ei libertatea, dar nu-si permite sa-i injure pe fata. Patruns de convingerea ca tot raul i se trage totusi din afara tarii, trebuie sa se multumeasca cu Soros. Amusina pe langa Trump, cauta sa intre in gratiile administratiei de la Washington platind bani grei tuturor celor care-i pot deschide niste usi. Pablito nu mai trebuie sa-si cumpere politisti, pentru ca sunt deja ai lui. In loc de cartel, dispune de un partid organizat dupa reguli mafiote. Insa la fel ca Escobar, are o singura sansa sa scape de probele adunate in ultimii ani in fisetele pocurorilor.

Numai daca arde justitia din temelii mai poate opri tavalugul. Asasin sangeros si crud, Escobar a pornit razboi total cu presedintele Columbiei dupa ce acesta mobilizase toate fortele speciale din politie si armata sa-l caute in gaura de sarpe si sa-l neutralizeze. Cum realitatea bate mereu filmul, Pablito a decretat zilele trecute ca pacea s-a incheiat, convins in sinea lui procurorii il vaneaza la ordinul presedintelui. A lipsit doar strigatul de lupta a lui Escobar: Pentru ca noi suntem banditi! Si o no?

Pentru ca visul lui Pablito e sa ajunga El Patron. Multi se intreba cum s-a strecurat pana azi? Cum a reusit sa sara din judetul lui prapadit atat de sus si, mai ales, sa se imbogateasca atat de mult jumulind statul fara sa pateasca nimic? De ce nu s-a atins nimeni de el? Chiar nu s-a gasit nimeni sa-l scoata putin pe tusa inainte sa arunce tara in aer? Despre Pablito se spune ca a luat un porc sub brat prin 2013 si l-a taiat cu mana lui in curtea unor prieteni, in semn de respect, pretuire si slugarnicie. Fara ei, fara protectia si sprijinul puternicilor lui amici, n-ar fi ajuns niciodata atat de departe.