Dan Barna: Colegii mei pleacă la Bruxelles să negocieze un un nou grup pro-european
USR jubilează după europarlamentare. Președintele formațiunii, Dan Barna, a anunțat că o delegație a USR pleacă la Bruxelles să negocieze un un nou grup pro-european.
,, Colegii mei pleacă la Bruxelles pentru a negocia crearea unui nou grup pro-european la nivelul PE, grup în care vom fi cel mai probabil a doua forță politică după En Marche, după europarlamentarii francezi. Deci, practic, România va avea al doilea grup. Va conta în deciziile care se vor lua. Poziția noastră, poziția României va putea fi auzită și prin candidații pe care îi avem (...) vom putea duce mesajul nostru la nivel european și vom avea forța necesară de negociere.”, a spus Dan Barna.
În același context, Dan Barna a mulțumit românilor care au venit la vot și a trecut în revistă orașele mari cucerite de USR.
„Mesajul este unul de mare speranță și de mare consistență, pentru că am câștigat în orașele mari. Am câștigat București, Timișoara, Cluj, Brașov. Am câștigat municipiile roșii, care păreau fiefuri eterne PSD. Vorbim aici de Galați, Craiova, Pitești, Bacău, Onești, Bârlad, Vaslui. Nu mai vorbesc de Iași și Constanța, orașe foarte importante ale României. Toate aceste rezultate arată că populația activă a României este responsabilă și conștientă că în momentul de față Europa pentru România înseamnă Alianța USR PLUS într-o mare măsură'', a mai spus Barna.