MENIU

Dăianu îşi continuă activitatea în ASF pe un post de consilier

Dăianu îşi continuă activitatea în ASF pe un post de consilier

Fostul prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Daniel Dăianu, îşi continuă activitatea în cadrul insituţiei în calitate de consilier, post pe care îl va ocupa până la 30 septembrie în vederea continuării unor proiecte pe care le-a iniţiat înainte de încetarea mandatului.

"Mandatul de prim-vicepreşedinte al domnului Daniel Dăianu a încetat la data la care a fost aprobat de către Parlament ca membru neexecutiv în viitorul Consiliu de Administaţie al Băncii Naţionale a României (BNR). Întrucât domnul Dăianu a iniţiat o serie de proiecte în calitate de prim-vicepreşedinte, atât interne cât şi externe, pe care trebuie să le continue şi pentru că ASF nu are alte resurse, a fost încadrat la ASF, în baza unui contract temporar, până la 30 septembrie, în calitate de consilier (şi cu salariu de consilier)", se arată într-un răspuns al ASF remis la solicitarea MEDIAFAX.

Dăianua a fost prim-vicepreşedinte ASF în perioada aprilie 2013-iunie 2014.

Mai multe articole despre:
consilier numire Daniel Dăianu ASF