MENIU

Dăianu ar putea fi susţinut de PSD pentru o poziţie în Consiliul de Administraţie al BNR - surse

Prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Finanicară, Daniel Dăianu, ar putea fi susţinut de PSD pentru a ocupa o poziţie în noul Consiliu de Administraţie al Băncii Naţionale a României, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice.

Fost economist şef al BNR (1992-1997) şi pentru scurtă perioadă ministru al Finanţelor (decembrie 1997 - sepembrie 1998), Daniel Dăianu a cochetat de-a lungul vremii cu mai multe formaţiuni politice, cea mai notabilă realizare fiind poziţia de europarlamentar din parte PNL (2007-2009).

Dăianu a fost numit anul trecut prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, anterior fiind consilier şi consilier onorific al premierului Victor Ponta.

Licenţiat în ştiinţe economice la Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti (1975), Dăianu a obţinut titlul de doctor în economie, tot la ASE, în 1988.

Dăianu şi-a început cariera în 1976 la Direcţia de Informaţii Externe, unde a lucrat exclusiv pe probleme economice până în 1978, şi a recunoscut public că părinţii săi au activat în Direcţia Securităţii Statului.

A ieşit din DIE în 1978, la cerere, devenind în deceniul următor cunoscut pentru scrieri împotriva politicii economice a lui Ceauşescu, care au fost evocate la Radio Europa Liberă.

Cu toate acestea, Dăianu este cunoscut ca un monetarist cu înclinaţii spre stânga.

El este membru corespondent al Academiei Române, a fost preşedinte al Societăţii Române de Economie (SOREC) şi membru al American Economic Association.

Alte surse politice au declarat miercuri pentru MEDIAFAX că PSD îi va desemna în noul CA al BNR pe actualii membri Florin Georgescu, Marin Dinu şi Nicolae Dănilă, în timp ce UDMR o va susţine pe Agnes Nagy.

Sursele au precizat că al nouălea membru, respectiv guvernatorul, nu va fi desemnat de nicio formaţiune, astfel încât Mugur Isărescu, în cazul în care îşi va depune CV-ul pentru un nou mandat, va fi susţinut de toate partidele politice parlamentare.

Liderul deputaţilor liberali, George Scutaru, a declarat marţi că PNL a avut până acum două posturi şi după repartizarea din această săptămână a rămas cu o singură poziţie, Bogdan Olteanu depunându-şi deja CV pentru un nou mandat.

CA al BNR este format din nouă membri, respectiv un guvernator, un prim-viceguvernator, doi viceguvernatori şi cinci membri. Pe lângă cei amintiţi, din CA mai fac parte Cristian Popa (vicerguvernator), Napoleon Pop (membru din partea PNL) şi Virgiliu Stoenescu (membru).

Mai multe articole despre:
PSD BNR consiliu de administraţie Daniel Dăianu