Dacian Cioloş, ultima declaraţie în calitate de premier: "Am beneficiat de..."
Premierul Dacian Cioloș a făcut, miercuri, un bilanț al Cabinetului său, precizând că a fost "o formulă excepțională" a acestei guvernări, care a beneficiat "de o susținere politică relativ volatilă în Parlament, ceea a îngreunat luarea unor decizii".
"Acest Guvern a apărut (...) într-un context social și politic excepțional, după manifestații de stradă, după demisia guvernului precedent, moment în care s-a convenit la nivel politic instalarea unui guvern tehnocrat. A fost deci o formulă excepțională a acestei guvernări și în acest context (...) am beneficiat și de o susținere politică relativ volatilă în Parlament, ceea a îngreunat luarea unor decizii", a declarat Cioloș, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria, relatează agerpres.ro.
Premierul Cioloș a precizat că a fost conștient că așteptările oamenilor față de acest guvern vor fi foarte mari.
"Și au fost într-adevăr foarte mari. Presiunile au fost foarte mari ca acest Guvern să demareze reforme și să intervină în foarte multe domenii, atâta vreme cât, pe de altă parte, unele partide se așteptau ca acest Guvern să se ocupe în primul rând de administrarea treburilor curente ale țării. Însă, încă de la începutul guvernării, au ieșit la iveală mai multe probleme, mai multe lucruri ascunse timp de, în multe cazuri, peste 20 de ani, care și-au făcut simțită prezența și problemele au apărut, au ieșit la iveală în această perioadă, așa încât Guvernul nu avea cum să nu abordeze aceste lucruri frontal", a susținut Cioloș.