Dacian Cioloş răspunde românilor, pe facebook, în comentarii. Ce i-a scris unei doamne nemulţumite
Premierul Dacian Cioloş vrea să întreţină un dialog activ cu prietenii săi de pe facebook. Astfel, acesta a răspuns unui comentariu pe care i l-a lăsat o doamnă la statusul în care detalia agenda de lucru de la Consiliul European. Michelle Hera i-a reproşat că nu se preocupă de problemele românilor, ci de programele pentru integrarea imigranţilor. În replică, premierul i-a răspuns spunând că prezenţa sa la Bruxelle este tot în interesul românilor, iar dacă nu vom folosi statutul de membru UE, tot românii vor avea de pierdut.
Iată ce i-a scris Michelle Hera premierului:
"Foarte tare! Daca va mai ramane timp poate va preocupati si de problemele romanilor....Cum ar fi faptul, ca un imigrant ar primi mai multi bani decat un muncitor roman, in conditiile in care majoritatea muncitorilor romani sunt plecati la munca in strainatate! Adica nu aveti bani si locuri de munca pt romani, dar pt imigranti aveti......Totul este cu fundul in sus in tara asta, romanii nu au spitale, scoli, profesorii pleaca in strainatate la munca de 2 bani, medicii se auto-exileaza, dar programe de integrare si adaptare a imigrantilor puneti la dispozitie......REZOLVATI INTAI PROBLEMELE ROMANILOR"
După acest comentariu, Dacian Ciiloş a răspuns:
"Va asigur ca prezenta mea la Bruxelles e tot in interesul românilor. Am ales sa fim membri UE si daca nu folosim acest statut in mod activ, tot românii pierd"