MENIU

Dacian Cioloş, după emiterea raportului MCV: "O mână de politicieni subminează această realizare"

Fostul premier Dacian Cioloş a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care precizează, referitor la raportul MCV, că România se străduiește de ani de zile să arate că este în măsură să-și asigure independența Justiției și Statul de Drept și când, în sfârșit, acest lucru se întâmplă, o mână de politicieni încearcă să submineze această realizare, făcând referire la reacţia celor din Guvern şi coaliţia de guvernare, după ce raportul a fost emis. 

Redăm, în continuare, mesajul fostului premier: 

"România se străduiește de ani de zile să arate că este în măsură să-și asigure independența Justiției și Statul de Drept și când, în sfârșit, acest lucru se întâmplă, o mână de politicieni încearcă să submineze această realizare. Anul trecut am făcut pași hotărâți înainte pentru consolidarea progreselor în Justiție și pregătirea asumării instituționale a acestui proces, iar direcția corectă este punctată în raportul MCV. De altfel, în 2016 am făcut și demersuri diplomatice susținute pentru a explica progresele obținute și chiar am primit asigurări că renunțarea la acest mecanism de monitorizare pe Justiție se apropie. Reformele în Justiție nu sunt realizate pentru a face pe plac Comisiei Europene sau altor state, ci pentru ca România să-și asigure, fără o monitorizare externă, o justiție care funcționează independent și eficient, în interesul cetățenilor, pentru a consolida democrația și dezvoltarea economică a țării. O justiție care să se afle în afara unor interese de grup și imposibil de timorat de politicieni aflați vremelnic la putere. Din păcate, ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile, arată că "inamicii României" pe acest subiect erau în interiorul țării nu în afara ei, cum în mod fals au lăsat unii să se înțeleagă. Protestul în stradă al atâtor mii de români a arătat că progresele obținute în lupta anticorupție nu mai pot fi șterse cu buretele, pe ascuns, prin Ordonanțe de urgență scrise cu dedicație pentru o mână de politicieni. Aceiași politicieni care au îngropat deja două măsuri de prevenție a corupției din Sănătate și Educație adoptate în 2016 și apreciate în raportul MCV: concursul de directori în școli și noile criterii obiective si transparente pentru selecția managerilor de spitale. Reacția recentă a magistraților, care au respins unanim modul în care s-a încercat să se impună brutal modificări ale legislației in Justiție, arată și cum monitorizarea pe Justiție a creat spațiul necesar dezvoltării unui corp profesional care nu mai acceptă intervenții politice și jumătăți de măsură în lupta anticorupție. Am încredere că progresele obținute în Justiție sunt ireversibile cât timp cei mulți, care cred în dreptate, nu vor ceda celor câțiva care vor să-și "cumpere" puțină libertate", se arată în mesajul său. 

Mai multe articole despre:
alegeri măsuri anunţ decizii MCV Dacian Cioloş.