MENIU

Dacian Cioloş, anunţ neaşteptat despre eliminarea unor incompatibilităţi ale aleşilor locali

Premierul Dacian Cioloș a afirmat luni că este gata să înceapă o discuție pe tema incompatibilităților aleșilor locali pentru a vedea care dintre acestea ar putea fi eliminate și care ar trebui să rămână pentru a se evita riscurile de corupție.

"Legat de statutul funcționarului public și de clarificat incompatibilitățile, v-am spus: eu sunt gata să deschidem cutia asta a Pandorei pentru că știți că este un subiect foarte delicat. (...) În România, noi trecem foarte ușor de la o extremă la alta. Sau suntem foarte flexibili sau suntem mai catolici decât Papa pe unele lucruri. Dar aici haideți să fim cinstiți, onești cu noi înșine. Au fost și abuzuri, care au devenit și foarte cunoscute și de aici neîncrederea oamenilor de rând în general apropo de a da mai multe responsabilități celor aleși. Pe fondul acesta al neîncrederii, noi va trebui să alegem grâul de neghină și să vedem care dintre incompatibilități trebuie să rămână (...) și care trebuie eliminate pentru că eliminarea lor e logică și e normală, dar asta presupune (...) și responsabilități și transparență mai ales. (...) Cred că acolo unde n-avem de ce să ne ascundem și lucrurile sunt clare e important ca odată cu eliminarea incompatibilităților să se introducă și un grad mai mare de transparență asupra modului în care anumite responsabilități sunt asumate de aleșii locali", a afirmat Cioloș, la întâlnirea cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România.