MENIU

Dacian Cioloş, anunţ despre reducerea birocraţiei. Ce îşi propune Guvernul

<p>Dacian Cioloş vrea eliminarea plăţii CASS pentru veniturile multiple ale aceleaşi persoane&nbsp;</p>

Premierul Dacian Cioloș a declarat vineri că, la două luni de la adoptarea primului pachet legislativ pentru simplificarea relației dintre cetățeni și administrația publică, se văd primele rezultate, subliniind totodată că reducerea birocrației este un proces de durată și ireversibil.

"La numai două luni de la adoptarea primului pachet pentru simplificare, începem să vedem primele rezultate: mai puține documente pe care oamenii trebuie să le aducă la instituții, mai puține drumuri la ghișee, mai puține cheltuieli. Reducerea birocrației este un proces de durată și, totodată, un proces ireversibil. Am încredere că, treptat, toate instituțiile vor înțelege importanța unei relații mai prietenoase cu oamenii și că relația dintre cetățeni și autorități va fi deveni una corectă, normală, egală", a afirmat Cioloș, potrivit unui comunicat al Guvernului, remis vineri AGERPRES.

Sursa citată arată că măsurile de simplificare a relației dintre cetățeni și administrație adoptate de Guvern sunt în proces "avansat" de implementare la nivelul instituțiilor din administrația centrală. Guvernul a discutat vineri în ședință un prim bilanț al pachetului legislativ care vizează simplificarea și debirocratizarea administrației publice în relația cu cetățenii.

"Demersurile pentru debirocratizare, incluse în acest pachet, includ acceptarea copiei după buletin prin email, eliminarea copiilor legalizate ale documentelor, furnizarea unor adrese de email pentru comunicarea electronică cu cetățenii, punerea la dispoziție a unor metode alternative de plată pentru serviciile publice, pe lângă plata în numerar la ghișeu", amintește Guvernul.

Astfel, în ceea ce privește publicarea din oficiu a informațiilor și modelelor de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate, în format electronic, pe punctul de contact unic electronic, gestionat de Agenția pentru Agenda Digitală a României, s-a constatat lansarea noii platforme www.edirect.e-guvernare.ro.

În prezent, se stabilesc, cu fiecare minister în parte, metodele prin care vor fi publicate informațiile pe platformă și sunt desemnați administratorii care vor răspunde de publicarea informațiilor, din cadrul ministerelor.

Mai multe articole despre:
0 măsuri anunţ decizii numiri Dacian Cioloş biricratie