MENIU

Dacian Cioloş a demis un subprefect, în urma unei declaraţii controversate. Ce a spus

Premierul Dacian Cioloş l-a demis, joi, pe subprefectul de Timiş, Zoltan Gheorghe Marossy, după ce acesta a declarat într-un interviu că sintagma "stat naţional unitar" este eronată,  anunţă Mediafax. 

''Potrivit Constituţiei, prefectul şi subprefectul sunt reprezentanţii Guvernului pe plan local. Prefectul şi subprefectul fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici, iar la numirea în funcţie depun un jurământ în care se angajează să respecte inclusiv Constituţia, nu să o interpreteze. Tuturor prefecţilor şi subprefecţilor li s-a cerut să-şi exercite funcţia respectând Constituţia şi legile ţării.

În urma acestor declaraţii ale dlui subprefect, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Guvernul a decis să adopte hotărârea privind încetarea exercitării cu caracter temporar prin detaşare a funcţiei publice de subprefect al judeţului Timiş de către dl. Zoltan Gheorghe Marossy'', a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, după şedinţa de joi a Executivului.

Marossy a declarat, într-un interviu acordat pressalert.ro, că sintagma "stat naţional unitar" este eronată