Dacian Cioloș, întâlnire cu aleșii locali: Avem nevoie de o mai bună integrare a proiectelor
Prim-ministrul Dacian Cioloș a declarat, în fața a peste 1.000 de aleși locali, prezenți la Palatul Victoria la evenimentul în care Guvernul își prezintă strategia de dezvoltare locală în cea de-a doua etapă a mandatului, că este nevoie de proiecte integrate, atât pentru dezvoltarea infrastructurii, cât și pentru dezvoltarea serviciilor din plan local.
Dacian Cioloș a susținut că o astfel de discuție între Guvern și aleșii locali este utilă și, potrivit acestuia, ar trebuie să aibă loc cel puțin o dată pe an.
"Să se preia acest model de întâlnire și dincolo de întâlnirile de partid. Cred că este util să existe cel puțin o dată pe an o astfel de întâlnire. Este un interes reciproc, iar obiectivul acestui forum este, pe de-o parte, de a vă prezenta obiectivele și proiectele, dar și să vă ascultăm și să vedem care sunt așteptările, ideile și propunerile dumneavoastră vizavi de Guvern", a spus premierul.
Acesta a subliniat faptul că Guvernul și aleșii locali trebuie să discute despre proiecte de interes național, primul pe listă fiind reforma administrației locale.
"Vreau să putem discuta despre proiecte de interes național, să trecem în revistă programe pe care le-am gândit și care vă privesc în mod direct, dar și să discutăm despre măsurile pe care le putem lua pentru a schimba lucrurile acolo unde ele nu funcționează bine. Avem nevoie de schimbare. Aș vrea să trec în revistă câteva domenii pe care vrem să le supunem discuției. În primul rând, reforma administrației publice locale, trebuie să găsim soluții pentru această reformă. Ne lovim, de asemenea, de o serie de disfuncționalități în relația dintre administrația centrală și administrația locală. Avem nevoie de reguli mai clare, dar și de o legislație care să permită să se folosească resurse financiare pentru o paletă mai largă de proiecte. Ideea pe care vrem să o promovăm este voluntariatul în acest mod de abordare al asocierilor între comune și orașe, iar după câțiva ani să vedem în ce măsură putem formaliza, într-un cadru mai precis, aceste asocieri", a explicat prim-ministrul.
Dacian Cioloș a punctat faptul că, în plan local, România are nevoie de proiecte integrate, dând exemplul pachetului de măsuri antisărăcie dezvoltat de Guvern.
"Al doilea punct constă în proiectele sau programele integrate. Avem nevoie de o mai bună integrare a diferitelor proiecte, atât pentru dezvoltarea infrastructurii, cât și pentru dezvoltarea serviciilor. Aici am venit deja cu câteva pachete, atât pachetul național de măsuri antisărăcie, cât și pachetul pentru dezvoltarea clasei de mijloc. Obiectivul nostru în acest an este să venim cu abordări de pachete de măsuri pe care să le puteți trata integrat și să puteți veni inclusiv cu proiecte integrate de măsuri care să combine aceste măsuri într-o gândire care să ducă la mai multă eficiență", a susținut șeful Guvernului.
Totodată, o altă problemă care trebuie abordată este problema regionalizării, dar și procesul de descentralizare reprezintă un punct de interes comun pentru administrația centrală și cea locală.
"Problema regionalizării. Nu o să decidem noi regionalizarea în acest mandat, dar cred că este important să folosim această perioadă și să relansăm această dezbatere, astfel încât după alegerile parlamentare să putem intra în linie dreaptă cu această temă, la care trebuie să găsim un răspuns. Această temă ar trebui să o punem în dezbatere pentru a vedea ce responsabilități ar trebui să îndeplinească viitoarele regiuni administrative, ce resurse financiare ar trebui să aibă la dispoziție. În același context, vrem să lucrăm și la continuare procesului de descentralizare. Agricultura, cultura, turismul, educația, tineretul și sportul sunt domeniile propuse pentru descentralizarea. Vom vorbi și despre finanțarea autorităților publice locale", a declarat Dacian Cioloș