Cum s-a viralizat "România 100" a lui Cioloş. Câte like-uri şi share-uri a strâns pe Facebook
Premierul Dacian Cioloş a postat pe pagina de Facebook "Platforma România 100", prin care propune un program de continuare a guvernării. Postarea a strâns un record absolut: peste 21 000 de like-uri şi peste 10 000 de distribuiri.
În document, Cioloș reamintește că a promis că nu va candida la alegerile parlamentare și spune că decizia sa "rămâne fermă".
"Mandatul de premier pe care l-am preluat în noiembrie 2015 a avut obiectivul de a asigura stabilitatea politică și economică a țării. Totodată, a avut rostul de a da partidelor politice răgazul necesar să se reformeze, să recâștige încrederea oamenilor, să se deschidă mai mult spre societate. Unele partide nu par să fi mers pe această cale. Acest an de guvernare excepțională, independentă politic, a fost pentru ele doar o formă de a trage de timp, pentru a lăsa să se domolească energiile descătușate de #Colectiv. În esență, modul lor de a se raporta la oameni, la alegători a rămas același", arată prim-ministrul în documentul citat.
El spune că a dorit să arate "că România se poate guverna și altfel — cu onestitate, corectitudine, integritate" și opinează că "în România poate exista un alt mod de a administra interesul public, deschis, în dialog cu oamenii, pornind de la ideea că interesul general este mai bine servit de o administrație profesionistă și nu politizată".
"Asta am început să fac în acest an. Nu totul a mers bine, dar am încercat să corectăm cu onestitate greșelile făcute. Dar, tocmai pentru că acum am această experiență, cred că schimbarea poate să continue. Din punctul meu de vedere, un proiect de guvernare după alegerile din 11 decembrie 2016 ar trebui dezvoltat în baza unor principii asumate public, susținute de partidele, de oamenii politici, de grupurile civice sau organizațiile societății civile, de oamenii de afaceri, de fiecare dintre noi, cei care credem că această schimbare e necesară", scrie Cioloș.