MENIU

Cum işi face PR Ministerul Turismului. Vizită de documentare pentru 6 lideri de opinie: 20.725 lei

Ministerul Turismului are grijă de reputaţia sa publică. Astfel, în perioada 5-10 mai 2017, a organizat o vizită de documentare în Delta Dunării, pentru şase lideri de opinie, pentru care a fost dispus să aloce 20.725,84 lei cu TVA, potrivit caietului de sarcini postat pe site-ul Ministerului. Realitatea.net a cerut un punct de vedere instituţiei, referitor la selecţia, atribuirea şi preţul contractului, dar ni s-au comunicat următarele: persoana reponsabiliă de achiziţia respectivă, Elena Creţu, cea care era trecută în caietul de sarcini, nu mai lucrează în Ministerul Turismului, iar alte informaţii ne pot fi furnizate, în scris, de către Biroul de Presă. 

Concret, în caietul de sarcini se precizează că vor fi cumpărate “Servicii de transport anexe si conexe; servicii de agentii de turism” prin aplicarea procedurii – achiziţie directă, prin "mijloace off line", preţul de atribuire fiind cel mai mic. 

Programul liderilor de opinie: plimbat cu şalupa, filmări

Potrivit informaţiilor, a existat şi un program de vizită pentru cei şase lideri de opinie: aceştia au plecat din Bucureşti, au ajuns în Tulcea, apoi, transfer cu barca la Periprava, unde au fost cazaţi la hotel sau pensiune de trei stele. Liderii de opinie, despre care nu se precizează cum au fost selectaţi pentru vizita de documentare, au avut şi mesele asigurate pe durata şederii. Conform aceluiaşi document, au avut loc filmări în localităţile Periprava, Letea şi Cetatea Enisala, iar transportul pe canale a fost asigurat cu şalupele.

Ce servicii cere Ministerul 

Aşa cum s-a precizat anterior, criteriul utilizat în stabilirea ofertei câştigătoare a fost preţul cel mai mic, în condiţiile îndeplinirii următoarelor servicii:

Servicii de transport în ţară: mijloc de transport adecvat tip microbuz 8+1 cu spațiu suficient pentru aparatura video (un bagaj cu 3 camere Samsung 360, o Theta, bublcam si un bagaj cu echipamentul de sunet, un ghiozdan cu laptop și ochelari, o valiza cu echipament drona, o valiza cu o camera clasica 5D & obiective și o valiza cu hard drive de 10 TB și accesorii), modern, spaţios, an de fabricaţie recent, cu instalaţie de aer condiţionat şi sonorizare în perfectă stare de funcţionare, curat, confortabil, pentru efectuarea transferului conform programului anexat, cu șofer astfel :

- în data de 5.05.2017, transfer București –Tulcea-București;

- în data de 10.05.2017, transfer București –Tulcea- Enisala –Bucuresți; Preţul acestui tip de servicii va cuprinde şi taxele de parcare, de autostradă, carburantul .

Servicii transfer barcă până la hotel/de la hotel

Servicii transport barcă (șalupă) pentru realizarea filmărilor pe canale.

Servicii mijloace de transport terestru specifice pentru filmări, folosite pentru efectuarea deplasărilor în zonele în care vor avea loc filmările în perioada 6-09.05.2017, conform programului anexat.

Servicii de cazare: Periprava : 6 pax x 3 camere duble twin x 5 nopți hotel/pesiune 3*.