MENIU

Cum a scăpat Dragnea de o parte a prejudiciului din dosarul OLAF

Corecţia dispusă de Oficiul de Luptă Antifraudă în dosarul Tel Drum, care se ridică la 100% din fondurile europene accesate, a fost anulată de un complet de judecată din care face parte judecătoarea Alina Ghica.

Acelaşi complet i-a dat câștig de cauză liderului PSD într-un alt dosar, în care Dragnea a contestat modul de tragere la sorţi a completurilor de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe 23 noiembrie, data când decidea anularea completurilor de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în aceeași ședință de judecată, Alina Ghica rămânea în pronunțare în dosarul privind cererea Consiliului Județean Teleorman de anulare a prejudiciului legat de Teldrum, scrie G4Media.ro 

În 2009, Consiliul Judeţean Teleorman primeşte de la Uniunea Europeană fonduri de 51.063.576,57 de lei, din valoarea totală de 65.100.594,91 de lei necesară pentru reabilitarea reabilitare DJ506, Cervenia-Vitanesti-Babaita, km 17+400 – km 58+000.

Contractul este atribuit societăţii Teldrum SA.

În 2012, Serviciul Constatare Nereguli şi Antifraudă din cadrul Direcţiei Generale Programul Operaţional Regional, instutuţie subordonată Ministerului Dezvoltării Rurale şi Fondurilor Europene la acea dată, constată nereguli în modul de selectare a firmei Tel Drum şi aplică 25% corecţii din program.

Neregulile proveneau din modul de selectare a firmei Tel Drum şi din întocmirea caietului de sarcini. Mai exact, la acel moment, firma Tel Drum era singura din România care deţinea utilajul denumit „reciclator în situ la rece”, iar stabilirea unei cerinţe legată de un astfel de utilaj ar fi fost discriminatorie faţă de alte societăţi din domeniu.

În 2014, decizia luată de organismul din MDRAP devine definitivă şi executorie.

Doi ani mai târziu, în cadrul unei anchete realizată de Oficiul de Luptă Antifraudă, corecţiile pentru acest proiect se majorează la 100%. Mai mult, OLAF sesizează Direcţia Naţională Anticorupţie care face dosar penal.

În 2017, în mai, Serviciul Constatare Nereguli şi Antifraudă din cadrul Direcţiei Generale Programul Operaţional Regional emite o notă de constatare care este şi titlu executoriu prin care cere Consiliului Judeţean – instuţia beneficiară a banilor europeni – să plătească sumele de bani pentru care s-au constatat nereguli.

CJ Teleorman face mai întâi plângere administrativă la MDRAP, care îi este respinsă, apoi se adresează instanţei de contencios administrativ.

Dosarul ajunge la Curtea de Apel Bucureşti şi primeşte numărul 5482/2/2017 în iulie 2017. Pe 23 noiembrie 2018, fix în şedinţa în care decidea anularea completurile de 5 judecători şi în care Alina Ghica ajunsese cu doar două zine înainte, după cum G4Media.ro v-a arătat aici, instanţa rămâne în pronunţare şi în acest dosar.

Pe 10 decembrie, prin hotărârea 5190/2018, completul de judecată din care face parte Alina Ghica decide că: „anulează Decizia nr.55/2.05.2017 emisă de Compartimentul Soluţionare Contestaţii din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi nota de constatare nr. 24341/3.03.2017 emisă de Serviciul Constatare Nereguli şi Antifraudă din cadrul Direcţiei Generale Programul Operaţional Regional. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.XII.2018.”

Surse judiciare spun că decizia a fost deja redactată şi trimisă instituţiilor implicate – MDRAP şi Consiliul Judeţean Teleorman. Numele judecătorului care a pronunțat-o este Alina Ghica.

G4Media.ro a cerut un punct de vedere Alinei Ghica legat de modul de desemnare în acel complet şi dacă există vreo legătură între cele două dosare, însă până la ora publicării articolului nu am primit răspuns.

Background. Dosarul Teldrum de la DN a fost constituit după primirea raportului OLAF. Liderul PSD este acuzat de:

– constituirea unui grup infracțional organizat,
– două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

În legătură cu reabilitarea DJ 506 Cervenia-Vităneşti- Băbăiţa, DNA consemna următoarele:

„ În cursul anului 2009, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea, cu ajutorul lui Mugur Bățăuș și Marin Predescu (care au asigurat falsificarea și înlocuirea documentelor), a folosit la organismul intermediar ADR Sud Muntenia documente false și inexacte, astfel încât firma Tel Drum SA să câștige un contract de reabilitare a peste 50 km din DJ 506 Cervenia Vitănești Băbăița, în valoare de 62.482.442 lei lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene.

Au fost falsificate și înlocuite date din proiectul tehnic (planșele desenate pentru profil transversal tip I, memoriul tehnic, design tehnic și plan de execuție, caiete de sarcini, devizele ), documentele fiind denaturate prin falsificarea semnăturii și ștampilei verificatorului de proiect, prin modificarea elementelor cantitative, prin inserarea cerinței (ulterior predării acestuia de către proiectant beneficiarului Consiliu Județean Teleorman) ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ, condiție care îi asigura firmei Tel Drum câștigarea licitației.

De asemenea, s-a majorat artificial devizul până la suma de 14.132.923 euro, cu consecința creșterii valorii contractului finanțat din bani publici obținut de Tel Drum SA.

Înainte de predarea proiectului tehnic în vederea avizării de către Autoritatea de Management a finanțării, suspecții Bățăuș Mugur, Marin Predescu și un alt funcționar au permis accesul suspectului Neda Florea la informații ce nu erau destinate publicității, prin participarea acestuia la o prezentare a proiectului tehnic în cadrul Consiliului Județean Teleorman iar ulterior, înainte de publicarea anunțului privind atribuirea contractului , Mugur Bățăus a furnizat reprezentanților Tel Drum SA detalii cu privire la cerințele de calificare și ofertanții care și-au exprimat interesul să participe la licitație.

În legătură cu același proiect de reabilitare a drumului județean DJ 506, suspectul Liviu Nicolae Dragnea, prin încălcarea dispozițiilor legale privind exercitarea funcției, a emis hotărâri de contractare a unui credit intern și dispoziții privind demararea procedurilor de achiziții publice și numirea comisiilor de evaluare a ofertelor.

Prin furnizarea de informații confidențiale, prin modificarea proiectului tehnic și depunerea acestuia în vederea avizării și obținerii finanțării, Liviu Nicolae Dragnea și Mugur Bățăuș, cu intenție, în scopul obținerii unui folos necuvenit pentru Tel Drum SA și implicit pentru membrii grupului infracțional organizat, și-au încălcat atribuțiile legale și au determinat membrii comisiei de întocmire a documentației pentru licitația lucrărilor de construcții și membrii comisiei de evaluare a ofertelor să încalce, fără vinovăție, dispozițiile OUG 34/2006 prin inserarea unor condiții restrictive și încălcarea principiului tratamentului egal, desemnând câștigător al licitației publice firma Tel Drum SA.”