Cum a ajuns PONTA în România? De unde era originară familia premierului
Victor Ponta a ajuns în România pe filieră austro-ungară! Familia premierului a fost adusă din Italia în România de împăratul austro-ungar, acum 100 de ani, mărturiseşte şeful Executivului. Ponta că înaintaşii săi - care se numeau "Ponte" la acea vreme -, au plecat din Trieste şi s-au stabilit la Pecica, unde au participat la construcţia drumului care lega localitatea de Nădlac.
"Mă întreabă foarte multă lume de unde e numele de «Ponta». Pot să vă spun că familia mea a venit din Trieste, la Pecica, a fost adusă de către împăratul austro-ungar pentru a construi şi a pietrui drumul de la Pecica la Nădlac şi, uite, după o sută şi ceva de ani m-am dus cu domnul ministru Rus să constatăm cum am făcut în România, la intrarea din Europa în România, deci de la Nădlac la Pecica, 22 de kilometri de autostradă, foarte frumoşi, care se termină în câmp.
Acum sigur lucrăm, facem proceduri să-l terminăm pe al doilea, ca din câmp să se ducă, într-adevăr, în centura Aradului. Vedeţi cum aşază istoria lucrurile, că după o sută şi ceva de ani poate reuşesc eu să fac, din drumul pietruit de familia Ponte, să fac autostrada sau să o inaugurez".