MENIU

CTP, reacție FOARTE DURĂ, după dosarul lui HREBENCIUC

Cristian Tudor Popescu a semnat un editorial foarte dur în Gandul, la adresa lui Viorel Hrebenciuc, despre care a scris că nu este doar un simplu hot sau escroc. Mai mult, acesta a sustinut ca Hrebenciuc este un taliban al corupției, adaugand ca daca va ajunge in inchisoare, DNA va trebui să își înființeze o filială în închisoare.

”N-am mai schimbat vreo vorbă cu V. Hrebenciuc de 10 ani încoace, de când l-am botezat Guzganul Rozaliu. N-am însă nicio îndoială că a rămas acelaşi.

Acelaşi taliban al corupţiei. Acelaşi fundamentalist al traficului de influenţă. Dacă l-ai aşeza pe Hrebenciuc într-un deşert, ar deveni în cel mai scurt timp corupător de cămile.

Dacă s-ar înfiinţa o Biserică a Corupţiei,  în plus faţă de Godporaţia Ortodoxă, V. Hrebenciuc ar fi ÎnaltPreaFericitul ei.

Deci, nu e pur şi simplu un hoţ sau un escroc. Fireşte că îl interesează şi banii, însă în primul rând ca măsură a eficienţei sale combinagiste. Să aranjeze, să căpuşeze, să păpuşeze,  să îmbrăţişeze (la propriu, cum te vede, te ia în braţe şi îţi spune pe numele mic, în tentativa de a te paraliza) să tragă pe sfoară e pentru el sensul existenţei.

Satisfacţia lui maximă este să fie considerat, cu o admiraţie şoptită,  aproape mistică, un mare maestru al combinaţiilor.   Asta în ciuda faptului că a pierdut toate campaniile electorale pe care le-a organizat,  începând cu Ilie Năstase candidat PSD la Primăria Capitalei în 1996, ca un mare maestru al chiflelor.

Dacă în societatea românească traficul de influenţă şi corupţia ar intra brusc în recesiune, Viorel Hrebenciuc s-ar îmbolnăvi, ar cădea într-o depresie cruntă.

În caz că Guzganul Rozaliu va ajunge după gratii, DNA va trebui să-şi deschidă o sucursală în puşcărie.”

 

 Mai multe pe Gandul