MENIU

CTP: Ce a vrut să spună Dragnea cu replica "Nu vreau să plec ca prostul"

CTP: Ce a vrut să spună Dragnea cu replica "Nu vreau să plec ca prostul"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a devenit nervos și a fost de-a dreptul agasat, miercuri, când jurnaliștii au insistat cu întrebările pe tema modificărilor la Codul penal, care i-ar fi fost făcute „cu dedicație” și care au fost votate de Camera Deputaților, pe care o conduce.

„Știam ce mă așteaptă și știu ce mă așteaptă. Numai că eu nu vreau să plec ca prostul din această viață și din această funcție!”, a spus Dragnea.

Cristian Tudor Popescu a comentat, la Digi24, această replică a liderului social-democrat şi prezenţa lui la Parlament.

„Azi şi-a asumat totul, să vadă toată lumea că nu e vorba de Nicolicea, Iordache... să vadă lumea şi oamenii să ştie. Pentru ca să nu plece ca prostul. Are în jur persoane mai tinere, mai în vârstă, pe care doreşte să le impresioneze. Aceasta e obsesia mediocrităţii, dintotdeauna este. Să nu fie luat de prost - asta veţi vedea în orice situatie. Atitudinea lor va în primul rând orientată spre asta: 'Să zic ceva neapărat, să fiu tare în clanţă, să zic că e vorba de nazişti, şobolani, numai să nu fiu luat de prost. Dacă aş tăcea, atunci aş fi luat de prost'. Asta e cea mai mare teamă a lui Dragnea”, a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Mai multe articole despre:
ctp Liviu Dragnea