CTP, atac dur la Iohannis după lansarea cărții: Scriitor turbo. A venit la Cotroceni să scrie cărți
Şeful statului este ironizat pentru viteza cu care scrie cărţi de jurnalistul şi scriitorul Cristian Tudor Popescu. CTP recunoaşte că nu va citi cea de a doua carte a lui Klaus Iohannis, intitulată “Primul pas”.
”Eu nu am citit această carte, și nici nu o să o citesc. Pe prima am răsfoit-o și m-am lămurit. Eu mă întreb totuși, domnul Iohannis a venit... am înțeles că doamna purtătoare de cuvânt cu ochii mereu mari, care a plecat, a venit la Președinție ca să scrie un poem. Așa a rezultat. După patru luni după ce a purtat cuvinte acolo a scris un poem. Domnul Iohannis pare că a venit la Președinție ca să scrie cărți. Câtă vreme stătea la Sibiu nu a scris nicio carte. Acum, brusc, l-a apucat acest entuziasm scriitoricesc. ”, a spus Cristian Tudor Popescu la Digi24.
De asemenea, CTP s-a arătat surprins de viteza cu care Klaus Iohannis scrie cărţi.
“Când produce domnul Iohannis? Eu nu știu ca domnul Iohannis. Are o magie, știe cum se scriu cărțile rapid, peste noapte. Cât timp e de când e președinte? Această carte povestește ce s-a întâmplat în campania electorală, la șase luni de când a devenit președinte. Uite așa a compus o carteEu nu știu așa, eu știu că se muncește la meseria asta de scriitor. Spre deosebire de textul gazetăresc, unde trebuie să scrii repede și bine. La literatură e altceva, stai, cioplești, limpezești textul în mai multe ape. Eu așa știam, eu sunt lent. Eu nu sunt sas. Eu sunt lent, sunt tipicar. Domnul Iohannis posedă o formulă magică, este scriitor turbo”, a mai spus Cristian Tudor Popescu, potrivit evz.ro