CSM critică proiectul de lege privind pensiile speciale, care ajunge azi în Parlament
Consiliul Superior al Magistraturii critică proiectul de lege privind pensiile speciale și susține că o creștere bruscă a vârstei de pensionare pentru judecători și procurori ar putea determina ieșirea din sistem a peste 1.500 de magistrați.
"La nivelul întregii țări, din 5.300 de posturi, 1.129 sunt vacante. Dacă undeva la 240 de cereri de pensionare au fost soluționate în 2021 la judecători, în 2022 numărul acestora aproape s-a dublat, ajungând la 464. De asemenea, tot la nivel de judecători eligibili, la nivelul întregii ţări, la toate instanţele, sunt undeva la 540 de judecători care ar putea să se pensioneze până la sfârșitul acestui an," a declarat Daniel Grădinaru, preşedintele CSM, la Radio România Actualități.
Cea mai complicată situație ar putea fi la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde, dintr-o schemă de 161 de posturi, sunt ocupate efectiv doar 68, iar 28 dintre magistrați îndeplinesc condițiile de pensionare până la sfârșitul acestui an.
Avertizarea vine în contextul în care amendamentele la legea pensiilor speciale vor fi depuse azi în Parlament. Potrivit unui amendament, pensiile de serviciu ar urma să fie impozitate progresiv.