Victor Ponta, despre criza refugiaţilor: Demonii vechi ai xenofobiei şi sovinismului incă există
Premierul Victor Ponta se întâlneşte, vineri, cu reprezentanţi ai societăţii civile şi ai autorităţilor publice locale, tema discuţiei fiind gestionarea crizei refugiaţilor. Întâlnirea are loc la solicitarea membrilor societăţii civile, care în urmă cu aproximativ o săptămâna trecută au transmis un apel autorităţilor să-şi reconsidere atitudinea în privinţa crizei refugiaţilor.
Iată cele mai importante declaraţii ale premierului, potrivit evz.ro:
Avem milioane de romani care au plecat cu scopul de a trai. Nu pot doar autoritatile cu mijloacele pe care noi le avem. Este vorba de copii, in primul rand, care au niste drepturi internationale – dreptul la scoala, gradinita, ingrijire medicala.
Este vorba de dorinta de a gasi un loc de munca si e vorba de pregatirea comunitatilor locale, oriunde vor fi asemenea situatii, pentru ca sa nu ne comportam ca in urma cu 1000 de ani. Cred ca demonii vechi ai xenofobiei si sovinismului inca exista si nu trebuie sa lasam sa ii dezgroape nimeni.
Facem ce putem dar fara sprijinul societatii civile nu vom reusi sa avem succes. Nici cu solutia asta nu sunt de acord – sa punem garduri, caini si turnuri cu apa impotriva unor oameni disperati. Este o prima intalnire, as vrea sa ne cunoastem si sa ne organizam putin si as vrea sa transmit measajul ca nu suntem o tara care se inchide si se apara de toata lumea, suntem o tara europeana si pentru a avea succes trebuie sa colaboram, nu poate doar statul.
Doar impreuna cu societatea civila putem face asta. Rolul organizatiilor non-guvernamentale, a comunitatii din Romania este foarte important si puteti fi mult mai eficienti decat poate sa fie statul roman