MENIU

Criza imigranților. Iohannis participă la o nouă reuniune pe tema migrației

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, duminică, la reuniunea pe tema migraţiei care se va desfășura la Bruxelles şi la care vor lua parte zece şefi de stat sau de Guvern, a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, Administraţia Prezidenţială.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va participa duminică, 25 octombrie a.c., la Bruxelles, la reuniunea organizată de Comisia Europeană pe tema migraţiei în regiunea Balcanilor de Vest. La reuniune vor lua parte şefii de stat sau de guvern din Austria, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Germania, Grecia, Ungaria, România, Serbia şi Slovenia.

În cadrul reuniunii, vor fi abordate aspecte concrete legate de provocările generate de fluxurile de refugiaţi cu care se confruntă statele din regiune. Vor fi analizate nevoile de sprijin pentru aceste ţări, precum şi posibilităţile de sprijin atât din partea Uniunii Europene, cât şi în plan bilateral, şi în corelare cu agenţiile europene şi internaţionale din domeniu", se precizează într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Comisia Europeană anunţa că preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, i-a convocat la "consultări mai extinse" pe liderii ţărilor din regiune în vederea unei "mai mari cooperări" şi unei "acţiuni operaţionale imediate" având în vedere "urgenţa în desfăşurare" în ţările de pe ruta migratorie prin Balcanii Occidentali, scrie Mediafax.

"Ultimele săptămâni au arătat că provocarea (migraţiei) nu va fi soluţionată prin acţiuni naţionale", subliniază Comisia Europeană într-un comunicat de presă transmis vineri.

"Doar o abordare colectivă, transfrontalieră, bazată pe cooperare poate reuşi", continuă CE, precizând că "acesta este motivul pentru care preşedintele Juncker i-a convocat pe liderii statelor vizate şi cel mai afectate de situaţia de urgenţă de pe ruta Balcanilor de Vest".

Comisia prezintă în continuare lista invitaţilor care şi-au confirmat participarea: cancelarul Austriei Werner Fayman, premierul Bulgariei Boiko Borisov, cancelarul Germaniei Angela Merkel, preşedintele Macedoniei Gjorge Ivanov, premierul Greciei Alexis Tsipras, preşedintele Croaţiei Zoran Milanovic, premierul Ungariei Viktor Orbán, preşedintele României Klaus Iohannis, premierul Serbiei Aleksandar Vucici şi premierul Slovaciei Miro Cerar.

Preşedintele UE, Donald Tusk, preşedinţia luxemburgheză a Consiliului UE prin ministrul de Externe Jean Asselborn, preşedintele Paramentului European (PE) Martin Schulz şi Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi António Guterres şi-au confirmat, de asemenea, prezenţa la reuniune.

Dr. Robert K. Visser, directorul executiv al Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO), şi Fabrice Leggeri, directorul Agenţiei europene pentru managementul cooperării operaţionale la frontierele externe ale statelor membre ale UE (FRONTEX) şi-au confirmat, la rândul lor, prezenţa.

Tensiuni diplomatice au izbucnit în contextul blocării migranţilor la frontierele Sloveniei, Croaţiei şi Serbiei, în urma cărora sute de persoane au stat în noroi, ploaie şi frig.