CRISTOIU: Prin RUPEREA USL, România revine la DEMOCRAŢIE
Ruperea USL este un moment istoric, a spus, la Realitatea TV, jurnalistul Ion Cristoiu. Invitat în emsiunea "Jocuri de putere", acesta a vorbit despre semnificaţia ruperii Uniunii. "România revine la democraţie", a spus Cristoiu.
"Trăim un moment istoric. Eu am mai trăit un moment istoric pentru democraţia românească, ruperea Frontului. FSN-ul era un fel de USL din ăsta monstruos pentru democraţia din România. În sfârşit, prin ruperea acestui monstru artificial care îngrijorase pe toată lumea, pe occidentali mai ales, câştigase 68% şi ajunsese la aproape 80% în Parlament, România revine la democraţie, la echilibru între putere şi opoziţie", a spus Ion Cristoiu, la Realitatea TV.
Odată cu intrarea liberalilor în opoziţie, apreciază jurnalistul, viaţa politică se transferă n Parlament.
"Prin venirea PNL în opoziţie, avem în sfârşit o opoziţie care va depune moţiuni, moţiuni de cenzură, viaţa politică se transferă în Parlament, nu în stradă, nu în presă, nu între televiziuni. Din acest punct de vedere, eu cred că România a căpătat stabilitate politică. Era instabilitate pentru că aveam o aşezare şuie a raportului putere-opoziţie", a mai spus jurnalistul.