Cristoiu: E vital să avem alegeri locale în două tururi. Înalta Curte e mai înțeleaptă decât credem
Jurnalistul Ion Cristoiu afirmă, la emisiunea ”Jocuri de Putere”, de la Realitatea TV, că este esențial să avem alegeri locale în două tururi, considerând că o decizie a Înaltei Curți în acest sens ar putea ”salva democrația” și ar fi în interesul cetățenilor.
”După părerea mea, vom avea două tururi. În timpul campaniei electorale, mi-a zis cineva că Înalta Curte este mult mai înțeleaptă decât credem noi. În primul rând, decizia a fost pusă pe 4 mai, putea să fie mai târziu. Eu, dacă aș avea putere să salvez democrația, așa aș face”, a declarat Ion Cristoiu, la emisiunea ”Jocuri de Putere”, de la Realitatea TV.
Jurnalistul consideră că primul mare avantaj al alegerilor în două tururi va fi că, între ele, vom avea parte de campanie ”pe oraș, nu pe politică”. În plus, partidele mici vor avea șansa să se afirme, iar când vor face alianțe, vor trebui să se justifice. ”Vom avea un câștig pentru cetățeni și vom întări românului conștiința că votul lui contează, că între cele două săptămâni 'le dă emoții' candidaților”, a precizat Cristoiu.
De cealaltă parte, dacă vom avea alegeri într-un singur tur, ”vor fi săptâmăni de educare politică a românilor”. În schimb, în cazul alegerilor în două tururi, ”toți candidații vor căuta să nu mai fie de partid. Strategia va fi în favoarea localității, pentru că își vor concentra discursul electoral pe oraș”, a mai explicat jurnalistul, adăugând că este împotriva primarilor care activează în fruntea unei localități mai mult de două mandate.
”Curtea a căpătat o mare autoritate după decizia cu interceptările, însă eu cred că ar trebui să fie mai multă presiune pe ea”, a concluzionat Cristoiu.