Cristina Tarcea, preşedinta ICCJ: Arhiva SIPA trebuie desecretizată
Cristina Tarcea, preşedintele ÎCCJ, a declarat, marţi, că arhivei SIPA ar trebui desecretizată, precizând că această situaţie ar trebui rezolvată. Arhiva a fost readusă în atenţia publică de Dan Andronic, jurnalistul susţinând că a fost copiată în timp ce era inventariată, anunţă Mediafax.
"Dacă vom avea timp astăzi, probabil vom discuta în plenul CSM desecretizarea arhivei SIPA. Eu cred că se impune rezolvarea acestei probleme pentru totdeauna, pentru a elimina orice fel de discuţie şi suspiciune pe tema asta. De cel puţin 15 ani aud numai discuţii despre SIPA şi cred că trebuie rezolvată. Rezolvare înseamnă, în primul rând, desecretizarea arhivelor, pentru că în condiţiile în care aceste documente vor continua să aiba regim de secret, deci clasificată, e mai greu să se rezolve această problemă", a declarat Cristina Tarcea, preşedintele instanţei supreme.
Jurnalistul Dan Andronic susţine, într-un articol publicat pe evz.ro, că arhiva SIPA ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul DNA Paul Dumitriu. Informaţiile au fost negate atât de Monica Macovei, cât şi de Cristi Danileţ, acesta din urmă sesizând Parchetul General.