MENIU

Cristian Preda, după excluderea din PMP: Este mai grav decât în perioada comunistă

Europarlamentarul Cristian Preda a reacționat, sâmbătă seara, după ce a fost exclus din PMP și își acuză foștii colegi că i-au încălcat dreptul de a se apăra și apreciază că ceea ce s-a întâmplat este mai grav decât în perioada comunistă, informează Ziare.com.

"Excluderea mea din PMP e nestatutară. Nu am fost înștiințat că o asemenea chestiune se va afla pe ordinea de zi a organismelor, care au discutat-o - Consiliul Executiv National din 17 noiembrie și Colegiul Național de azi. Nu mi s-a spus nici măcar că acestea se reunesc, deși eram membru în ambele. În consecință, mi-a fost încălcat dreptul de a mă apăra. E inimaginabil ca un partid membru al PPE să procedeze așa. E mai rău ca la comuniști!", a scris pe Facebook, Cristian Preda.

Pe de altă parte, europarlamentarul se întreabă de ce excluderea sa a avut loc tocmai sâmbătă.

"Din câte înțeleg, totul a fost improvizat, urmând umorile șefei. Dar de ce azi? E vorba probabil despre o reacție la declarația mea de ieri (vineri - n.red.), în care anunțam că mă interesează cursa pentru șefia PMP", a punctat Preda.
Cu toate acestea, Preda a ținut să le mulțumească colegilor care nu au votat "abuzul comis de Udrea" și a precizat că se interesează dacă poate contesta decizia, deoarece consideră că partidul său nu "mai funcționează normal".

 

Mai multe pe Ziare.com.