MENIU

Cristian Buşoi atacă proiectul Gabrielei Firea: „o escrocherie”

Secretarul general interimar al PNL, Cristian Buşoi, susţine că înfiinţarea celor 19 societăţi comerciale în cadrul Municipalităţii reprezintă o „o escrocherie care scade transparenţa alocării fondurilor şi abrambureşte responsabilitatea”.

Cristian Buşoi spune că toţi consilierii PNL din CGMB vor vota împotriva proiectelor de înființare a celor 19 societăți comerciale iniţiate de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

„Anunțul primarului general, Gabriela Firea, privind înfiinţarea a 19 societăţi comerciale care să administreze activităţile Primăriei este o escrocherie, ce nu trebuie lăsată să se producă. În primul rând, prin înfiinţarea celor 19 societăţi comerciale se fragmentează şi se amestecă cadrul de supraveghere al circuitelor financiare şi al evaluării calităţii serviciilor prestate. Acum, de bine de rău, există o răspundere politică stabilită şi în mod public prin vot, prin care primarul şi consilierii PSD își asumă politic administrarea Capitalei şi, prin urmare, pot fi sancționați public. Înfiinţarea unor societăţi comerciale înseamnă înlocuirea responsabililor politici, care acum sunt cunoscuţi, cu nişte echipe manageriale „fără chip”, autonome în raport cu cetăţenii, dar fidele grupurilor de partid - că doar nu-şi face cineva iluzia că managerii companiilor vor fi recrutaţi de altundeva decât din Voluntari”, a afirmat Cirstian Buşoi într-un comunicat de presă.

Mai multe articole despre:
PNL Primăria Capitalei Cristian Buşoi