Crin Antonescu: "Traian Băsescu a dezinformat cetățenii. Nu înțeleg de ce m-a făcut mincinos"
Crin Antonescu a comentat la Realitatea TV, în cadrul emisiunii Jocuri de putere, declarațiile președintelui Traian Băsescu privind faptul că România s-ar afla cu un picior într-o prăpastie și ar risca o izolare pe termen lung.
"În niciun caz nu suntem pe marginea prăpastiei în privința relațiilor internaționale sau a statului de drept în România. Fără a discuta situația din Ungaria, știm bine cu toții că anumite politici ale domnului Orban au fost puse în dicuție în Parlamentul European. Domnul Orban s-a dus acolo foarte țanțoș, însă nimeni n-a vorbit despre faptul că Ungaria ca despre un stat aflat deasupra prăpastiei sau izolat", a declarat Crin Antonescu în cadrul emisiunii Jocuri de putere.
"Ca președintele României să dezinformeze cetățenii pentru a ataca un Guvern este un gest iresponsabil. Traian Băsescu este din cel mai partizan. Este dreptul fiecărui președinte al României să garanteze toate instituțiile statului de drept. Democrația e o stare de lucruri greu de atins și care trebuie apărată în fiecare zi, dar ce a făcut în seara asta Traian Băsescu este de neadmis", a mai spus Crin Antonescu.
Crin Antonescu a vorbit și despre legea privind achiziționarea de terenuri, pentru care Traian Băsescu a făcut o cerere de reexaminare: "Guvernul a fost atent și a reacționat printr-o lege care să încerce cumpărarea unor mari suprafețe de teren de către cetățeni străini, însă președintele Traian Băsescu s-a opus. Domnul Cozmin Gușă a vorbit despre o coabitare fără acte semnate, ci una de bun simț. Toți marii politicieni ai țării, indiferent că vin din partide diferite, trebuie să aibă o minimă solidaritate în numele țării respective. O astfel de situație ar fi însemnat că președintele ar fi trebuit să atragă atenția că legea urma să ne arunce în fața unui vid legislativ și că de mâine orice persoană fizică, în orice condiții, poate cumpăra oricât teren dorește în România. Trebuie să rezolvăm problema aceasta cât mai urgent".
Maximum 300 de deputați și 100 de senatori
În ceea ce privește revizuirea Constituției, Crin Antonescu n-a înțeles de ce a fost făcut mincinos de către președintele Traian Băsescu: "Eu am spus clar 300 de deputați, nu 300 de parlamentari. Nu am vrut să păcălesc pe nimeni. Am vorbit despre 300 de deputați pentru că în viziunea noastră parlamentul bicameral va cuprinde o cameră pur politică - Camera Deputaților - pentru care vrem vot pe liste, cel din anii '90 și un număr de maximum 300. Am ales această cifră pentru că este una rezonabilă pentru dimensiunea României. Senatul este în viziunea noastră direct legat de problema regionalizării, senatorii find reprezentanți ai regiunilor. E prea devreme să vorbim acum despre numărul de sematori, însă vor fi cu siguranță sub 100. Și acum, în acest parlament super-gonflat, există 174 de senatori."
"Eu vreau mai puțini parlamentari pentru că vreau un Parlament mai puternic, iar instituția parlamentarului să aibă o greutate mai mare. Nu e un lucru simplu să ajungem la mai puțin de 300 de deputați. Evident că la următoarele alegeri n-o să mai avem 70%. Se vor împuțina drastic numărul parlamentarilor, iar noi mergem la acești colegi pentru a le cele votul. Ușor nu este", a explicat președintele PNL de ce își dorește să ca numărul de Parlamentari să scadă.
"Domnul Traian Băsescu a spus că nu trebuie să facem o Constituție pentru Victor Ponta și Crin Antonescu. Constatăm cu toții că trebuie să ținem cont de ceea ce vrea lumea din România. Deși a crescut și opțiunea pentru monarhie constituțională, și pentru republică parlamentară, în continuare prevalează dorința românilor de a-și alege președintele în mod direct. Noi nu dorim să mai confundăm președintele cu premierul sau președintele cu Parlamentul".
Liste separate la europarlamentare
"La europarlamentare PSD și PNL vor merge cel mai probabil pe liste separate. Nu s-a exclus varianta unor liste comune, însă numai în cazul necesității transmiterii unui semnal de solidaritate. Separat vom mobiliza mai mulți oameni și vom obține și o radigrafie a stării uniunii. Trebuie însă să avem maturitatea să nu creăm o bătălie încrâncenată între două partide care se află la guvernare", a explicat Crin Antonescu de ce PSD și PNL vor merge pe liste separate la europarlamentare.
Sfaturile lui Crin Antonescu pentru presa românească
"Noi avem cinci europarlamentari și toți vor fi pe listele PNL. Toți sunt niște oameni care fac lucruri cu adevărat serioase. Se discută mult despre europarlamentare. Eu vă spun ca un consumator de presă că dorința mea de cetățean român de a avea habar ce se întâmplă în Parlamentul European nu este satisfăcută de mass-media românești. Oamenii de acolo încearcă să coreleze activitatea lor. Eu cunosc mai multe lucruri de la soția mea și știu câte lucruri face. E un om recunoscut în peisajul parlamentar european. Sunt alți europarlamentari români care sunt cineva acolo. De ce nu există o corelare a responsabililor economici cu europarlamentarii români. E ceva ce trebuie făcut pe viitor", a explicat Crin Antonescu.
"Eu sunt un om politic suficient de puternic încât să-mi ajungă prerogativele prezidențiale din Constituția revizuită încât să nu fiu un președinte decorativ, să fiu un președinte care să garanteze drepturi și șanse. Sunt un om suficient de echilibrat și rațional încât, chiar dacă rămâne Constituția veche, să abuzez. Nu e nicio ipocrizie, nu desconsider pe nimeni. Orice candidat are șansa sa și cred sincer că e deschisă competiția. Competiția nu va fi o formalitate nici pentru candidatul USL, pentru că românii sunt destul de imaginativi pe plan politic. Nu le plac jocurile dinainte făcute", a conchis președintele PNL.
Crin Antonescu: "Băsescu să se comporte mai demn"
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, comentând declaraţiile şefului statului, că îi cere lui Traian Băsescu să se comporte demn un ultimul an de mandat, el precizând că propune "un pact minimal", pentru ca politicienii să nu mai spună.
"Cred că nu e mult (...) dacă îi cer preşedintelui să se comporte, măcar în acest ultim an al mandatului său, cu mai multă demnitate", a spus Antonescu.
Liberalul l-a acuzat pe Băsescu că a minţit în legătură cu afirmaţiile făcute de acesta privind mesajul vizitei Victoriei Nuland.
În acest context, Antonescu a propus "un pact minimal", prin care nici preşedintele şi nici ceilalţi politicieni să nu mai mintă şi să nu mai spună lucruri "îngrozitoare" legate de subiectele importante pentru poporul român.
"Nici eu, cum spunea domnia sa, nu am motive să mă las intimidat de campanii de presă, de presiuni şi jocuri politice. Şi eu am linia mea de consecvenţă şi intransigenţă, am greşit şi eu în repetate rânduri în materie de limbaj, în materie de atitudine în dialogul politic din România. Dar hai să facem măcar în acest 2014 care se anunţă greu, încărcat, tensionat, să facem un pact minimal. Să nu mai spunem, nici preşedintele şi nici alţii – dar nu-mi aduc aminte să o fi făcut nici eu, nici primul ministru – să nu mai spunem grozăvii, minciuni şi lucruri profund dăunătoare în faţa poporului român şi despre poporul român şi despre ţara asta. Şi doi, dacă se poate, să avem o atitudine cuviincioasă", a spus Crin Antonescu.