MENIU

Creţu, despre votul lui Ponta din 2009: Nu a fost trădare pentru că şi noi ne-am simţit trădaţi

Creţu, despre votul lui Ponta din 2009: Nu a fost trădare pentru că şi noi ne-am simţit trădaţi / Foto: MEDIAFAX

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a declarat, joi, că gestul lui Victor Ponta de a vota în 2009, în primul tur al prezidenţialelor cu Crin Antonescu, chiar dacă era purtătorul de cuvânt a lui Mircea Geoană, nu a fost o trădare deoarece de multe ori cei din PSD s-ar fi simţit şi ei trădaţi.

Europarlamentarul PSD a fost întrebat dacă a fost "o trădare" faptul că Victor Ponta în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 a votat cu Crin Antonescu şi nu cu Mircea Geoană, chiar dacă era purtătorul de cuvânt al acestuia în campanie.

"Pentru mulţi dintre noi, şi îmi pare rău să spun astăzi pentru că în ultimii ani Mircea Geoană a fost alături de noi, dar pentru mulţi dintre noi a fost o dezamăgire la un moment dat", a afirmat Crețu.

Ea a fost întrebată dacă a fost o dezamăgire înainte de votul de la prezidenţiale.

"Știţi bine ce s-a întâmplat în ultima săptămână şi...nu știu. Dar eu nu pot să judec votul nimănui şi eu cred că nimeni nu poate judeca, este un proces de intimitate votul personal şi dacă premierul a ţinut să-l facă şi să-l aducă la cunoştinţa opiniei publice este...", a răspuns europarlamentarul.

Corina Creţu a fost întrebată dacă în acest caz nu a fost vorba de "o trădare".

"Atunci nu cred neapărat că a fost trădare pentru că şi noi ne-am simţit trădaţi pe parcursul campaniei electorale şi înainte. Ştiţi foarte bine că eu am fost una din victimele domnului Geoană, după ce a devenit preşedintele PSD, deşi eram de 20 de ani membră în PSD, a făcut tot ce a putut să mă scoată de pe listă, deci din punctul ăsta de vedere nu o să găsiţi în mine un apărător", a mai spus europarlamentarul PSD.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, fost purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană, a declarat, joi, că mulţi dintre cei cu care a votat la prezidenţiale din '90 până acum nu au câştigat, dar important este mersul la vot, el afirmând că în 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu, apoi cu Mircea Geoană.

Premierul Ponta a făcut declaraţia la evenimentul în care Tineretul Social Democrat premiază câştigătorii concursului Olimpiada de Comunicare Politică.

El a spus că în 1990 a votat la prezidenţiale cu Ion Raţiu, care nu a câştigat, în 1992 cu Emil Constantinescu - nu a câştigat, în 1996 tot cu Constantinescu - câştigător, în 2000 cu Mugur Isărescu - nu a câştigat, în 2004 cu Adrian Năstase - nu a câştigat.

Ponta a spus că în 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu, iar în al doilea cu Mircea Geoană, ambii pierzând.

"S-ar putea ca de data asta să iasă cel pe care îl votez eu", a spus Ponta, subliind însă că participarea la vot este cel mai important lucru.

Ponta a fost purtător de cuvânt al campaniei pentru prezidenţiale a lui Mircea Geoană în 2009.

Mai multe articole despre:
Mircea Geoană Victor Ponta Corina Creţu vot Ponta