MENIU

Cozmin Gușă: "Vântul bate, Iohannis trece, PD-ul rămâne!" De ce pediștii vor rupe PNL-ul și vor trece în tabăra Factorului Extern. "PNL ca PNȚCD"

Cozmin Gușă

Prin octombrie anul trecut am emis ipoteza că foștii pediști/pedeliști din PNL se vor organiza în mod distinct, fie în scopul preluării puterii în partid, fie pentru a-l rupe, pentru a se alătura unei alte construcții politice. Între timp au avut loc întâlniri prin județe prin care s-a luat pulsul "vechilor partizani", în urma cărora concluzia a fost că mișcarea de rupere a PNL ar fi cea potrivită și fructuoasă în actualul context politic intern, voi explica asta mai jos. Un editorial semnat Cozmin Gușă.

În weekendul acesta s-a dat semnalul public al operațiunii în stilul consacrat al pediștilor, adică printr-o petrecere cu muzică și dans în județul Dâmbovița, de unde participanții au livrat presei imagini cu o horă veselă jucată pe ritmurile melodiei celebre a lui Mircea Rusu (Verde înrourat, Vântul bate / apa trece / pietrele rămân!), ritmuri ce i-au însoțit în campaniile electorale din ultimele decenii. În horă s-au prins alde Berceanu, Boagiu, Tomac, Igaș, Man, Ariton, Toader, Andrei, Canacheu, ș.a., lipsind însă de la întâlnire (în mod strategic desigur) cei doi lideri informali ai vechilor pediști, Adriean Videanu și Vasile Blaga, ce-au schimbat însă de la distanță mesaje și poze cu participanții. Chiar și din lista incompletă prezentată mai sus e clar potențialul politic și de organizare al grupării, superior oricum celui al actualilor lideri PNL, vorbim despre oameni puternic relaționați, bine dotați dpdv financiar, cu mari frustrări generate de umilirea lor din perioada lui Iohannis sau cu ani lungi de procese în urma cărora au fost achitați, cazurile Videanu și Blaga. Din această scurtă descriere nu mai încape îndoială că mișcarea politică pe care o vor agrega pediștii este una orientată anti-Iohannis, fapt ce nu mi-i face simpatici doar mie sau altor analiști conștienți de necesitatea slăbirii puterii politice a actualului președinte, dar vor fi și pe placul publicului, cu condiția să aibă curajul să se exprime clar în această direcție.

Care sunt însă calculele strategice din spatele organizării? În afara răzbunării pe Iohannis, pediștii vizează un viitor rol de consolidare într-o construcție politică împotriva președintelui care deja a fost moșită, și care transpare din gruparea USR-PMP-Forța Dreptei (sprijinită de rezerviștii Statului Paralel). Acestei construcții, ce se revendică a fi susținută de către Factorul Extern, îi lipsesc exact elementele de care pediștii dispun, printre care înțelepciunea politică și știința organizării de partid. Pediștii nu dispun însă de "pașaportul de liberă trecere" prin sita Factorului Extern, ultranecesar în viitorul context în care se vor desfășura alegerile din 2024, deci de-aici puteți pricepe complementaritatea asigurată de posibila reunire. Unde-ar fi Băsescu și ce rol poate avea? Nimeni din cei amintiți nu-l doresc pe Băse ca participant activ, balastul fostului președinte cântărește greu, iar potențialul lui de imagine a devenit minuscul. Însă informațiile și documentele exclusive de care dispune Băsescu pot fi folositoare în viitoarea luptă politică, deci e limpede că va fi și acesta accesat, dar la momentul potrivit. Perspectiva unei mișcări mai ample, unde s-ar putea asigura și protecția americanilor, va fi tentantă și pentru alți liberali ce trăiesc cu frica-n sân de mulți ani, iar dacă vor fi convinși că nu-i mai poate ajunge mâna (devenită cam scurtă) a lui Iohannis sau a fidelilor acestuia din serviciile secrete, e previzibil că nu vor rata oportunitatea de a pleca din PNL. Referitor la starea liberalilor, aceasta a ajuns la stadiul de avarie, Ciucă nu este temut și nici respectat (el apare acum doar ca o anexă a lui Ciolacu, prin care pesediștii își impun ușor voința), primvice-președinții sunt lipsiți de anvergură politică (Dumitrescu, Motreanu), neutri spre indisponibili (Flutur), toți fiind fugăriți deja de către DNA, pe modelul implementat lui Rareș Bogdan. Secretarul general Bode (fost pedist!) s-o fi săturat să-i fie sacrificată doar lui imaginea publică, spre folosul indirect al lui Ciucă, iar o iminentă schimbare de la Interne îi va submina brusc autoritatea, iar alți lideri relevanți sunt cu un picior și-n organizarea pedistă (Boc) sau autoexilați, dar simpatizanți ai mișcării anti-Iohannis (Bolojan).

Profețiile sumbre ale unor reputați analiști despre soarta liberalilor (SRS, Cristoiu), conform cărora în 2024 vom avea "PNL ca PNȚCD", adică posibil să nu prindă nici pragul parlamentar, încep să fie validabile. Răzbunarea este o armă politică greu de contracarat tocmai pentru că este agregată emoțional, iar chiar această armă va fi folosită începând de acum de către strategii foștilor pediști.

Cozmin Gușă

Mai multe articole despre:
cozmin gusa klaus iohannis rares bogdan