Cozmin Guşă: "Mitomania îngroapă România. Ponta suferă de mitomanie, la fel ca şi Băsescu"
Analistul politic Cozmin Guşă a comentat într-o ediţie specială la Realitatea TV, gestul lui Victor Ponta de a absenta o perioadă de la cârma Guvernului, după ce a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchi. Guşă a mai precizat că premierul Ponta suferă în acest moment de mitomanie, la fel ca şi fostul preşedinte Traian Băsescu.
"Pe Victor îl doare genunchiul de nouă ani, nu de acum sau de anul trecut, îl cunosc de prea mult timp. Îi doresc multă sănătate, nu merg pe zona bancurilor, în care şchiopată la un picior şi s-a operat la altul, că sunt şi genul ăsta de bancuri. Este o operaţie la genunchi, nu va fi şchiop niciodată şi-a reformatat genunchiul, nu e nicio problemă, nu se moare din asta, nu are probleme cu organele interne, este sănătos tun.
Să îţi pui piciorul în gips şi să vii cu fel de fel de artificii că mai stai încă câteva zeci de zile doar de frica faptului că vei fi tras la răspundere pentru nişte fapte cu iz penal, cu dovadă penală este un lucru nedemn de un prim-ministru responsabil, de un preşedinte de partid responsabil şi de un om care ştie că ţara lui se află în dificultate. Îl pui în dificultate pe celălalt, pe partenerul instituţional care poate să fie, sau parlamentul sau preşedintele României în a-ţi cere socoteală pentru că tu vrei să vii în scaul cu rotile sau pe targă dacă te mai cheamă la DNA. Ce-i cu teatrul ăsta? Apropo de Festivalul de Teatru. Să am înţelegere pentru el, pot să am înţelegere pentru el ca persoană, îl doare genunchiul. Repet şi pe mine mă doare, dar nu mă operez încă, nu e momentul, poate peste 2 sau 3 ani, poate a, aceleaşi lucruri ca şi el. Dar niciodată nu o să fac acest gen de şantaj şi nu mi-aş permite să fac acest gen de şantaj public, asupra deciziei care vizează Guvernarea şi să mimez Guvernarea şi să-mi pun şi partidul în dificultate, într-o poziţie în care vai de mine, căutăm soluţii şi noi Dragnea şi restul mergem prin ţară să vedem ce este de făcut şi marele nostru preşedinte care şi-a pus piciorul în gips. Ce e asta?
Manipularea este la ordinea zilei. Două tv au primit bani de la sectorul 1, aceste cercuri concentrice de afaceri care au numitorul comun Ponta-Ghiţă, iar piciorul în gips al lui Victor Ponta nu înseamnă decât câştig pentru derularea acestui plan. Apropo şi de experienţa mandatului lui Băsescu, un alt mare actor al scenei politice româneşti: Mitomania îngroapă România şi Victor Ponta suferă de mitomanie, la fel cum a suferit şi Traian Băsescu. Mitomania îngroapă România, să ţină minte telespectatorii", a precizat Guşă la Realitatea TV.
Cozmin Gușă consideră că "nevoia de reformare e una atât de acută încât, într-un mod surprinzător, pe lista de priorități interne a președintelui Iohannis nu trebuie să se afle decât reformatarea clasei politice prin mișcări noi".
"Partidele sunt cadavre, ca instituții, nu mai pot să genereze nimic. Toată lumea "cine vine la putere" în PSD, nu contează, partidul e cadavru. "Cine vine la putere" în PNL, nu contează, partidul e cadavru. Nevoia de reformare e una atât de acută încât, într-un mod surprinzător, pe lista de priorități interne a președintelui Iohannis nu trebuie să se afle decât reformatarea clasei politice prin mișcări noi", a afirmat Cozmin Gușă.