MENIU

Cozmin Guşă despre Iohannis-Oprea: Un câştig faţă de politica externă în patru labe, Ponta-Băsescu

Cozmin Guşă a afirmat în exclusivitate la Realitatea TV, că opoziţia lui Klaus Iohannis faţă de decizia Comisiei Europene privind cotele obligatorii de imigranţi, dar şi mandatul pe care îl are Gabriel Oprea în cadrul JAI marchează un câştig, România având astfel, pentru prima dată posibilitatea să se repoziţioneze în cadrul Uniunii.

Pe de altă parte, Cozmin Guşă a mai ţinut să afirme că strategia lui Oprea şi Iohannis marchează clar o distincţie faţă de politica externă în patru labe pe care o practicau Ponta-Băsescu:

"Până când să vorbim despre mecanismul negocierilor din JAI, este bine să marcăm un lucru: indiferent cum se vor solda aceste discuţii sau viitoare, preşedintele Klaus Iohannis a înregistrat un câştig. Această chemare la negociere, acest joc dur pe care Klaus Iohannis l-a făcut împotriva Bruxelles/Berlin reaşază România la o masa de discuţie, de la politica externă în UE în patru labe facută de Traian Băsescu şi Victor Ponta, s-a ajuns la o negociere în care trebuie să contăm. Pentru prima dată ne putem juca statutul special de dubla frontieră  NATO-UE. Se va pune o problemă, Grecia cum permit trecerea ilegală? Cum poate să raspundă Grecia la acest lucru şi să rămană partener de încredere la o frontieră UE. Concluzia e că Klaus Iohannis a marcat un câştig şi vedem acest cuplu ad-hoc Klaus Iohannis Gabriel Oprea în ce fel va repoziţiona România în UE unde nu am contat niciodată deşi suntem cea mai importantă frontieră a UE", a declarat Cozmin Guşă, la Realitatea TV, în exclusivitate.