Cozmin Gușă: Victor Ponta abia de acum se afundă. Evenimentele vor lua o turnură accelerată
Consultantul politic, Cozmin Gușă, a declarat, marți, în cadrul emisiunii "Newsroom", că PSD este un partid kamikaze, nereformat, care se duce spre extincție, cu un premier iresponsabil, care a devenit nefrecventabil pe plan internațional, în urma scandalului politic în care este implicat și votului exprimat de parlamentari față de cererea DNA de încuviințare a începerii urmăriii penale pe numele său. În acest context, Gușă critică faptul că cetățenii României sunt mult pentru veseli pentru condiția lor și, deși se agită, nu participă la manifestații și nu își fac simțită această opinie a momentului. Pe de altă parte, consultantul politic consideră că evenimentele vor lua o turnură accelerată și că, abia de astăzi, ceea ce într-adevăr poate să îl răstoarne de la guvernare pe Victor Ponta se va declanșa.
"Țara intră în instabilitate pronunțată, în aceste zile. Ceea ce s-a întâmplat, astăzi, chiar dacă le aduce o bucurie momentană unor disperați, i-am văzut pe colegii lui Victor Ponta, în Parlament, aplaudând un discurs cabotin - cabotinul este acel actor care folosește mijloace facile pentru ca să ne convingă de ceva mincinos - asta a fost atitudinea lui Ponta, de astăzi, de cabotin. Dar dacă atitudinea lui este scuzabilă, generată de frică, de disperare, atitudinea a jumătate din Camera inferioară, mai mult de jumătate din Camera inferioară, este una care pe noi nu ne mai sperie, dar apropo de toate știrile, pe care le-ați rulat, generează o maximă problemă României într-un context internațional foarte complicat. Cetățenii care ne urmăresc trebuie să știe că Realitatea TV este singura televiziune și site-ul Realitatea.net care rulează astfel de știri, reacții negative sau contondente ale unor entități internanționale, la adresa premierului României în funcție care este acuzat de ceea ce este acuzat, ceea ce ne arată cât de calamitat suntem și din punct de vedere mediatic", a spus Cozmin Gușă.
În acest context, consultantul politic critică slaba activitate civică a cetățenilor, "în condițiile în care au un sentiment de insatisfacție și de nesiguranță cu un astfel de premier".
"Eu foloseam tot timpul termenul că suntem calamitați din punct de vedere poltic. Din nefericire, astăzi avem un exemplu și ieri, și alaltăieri și în ultimele zile că suntem calamitați și din punct de vedere mediatic și că, în lipsa unei organizări interne a mass-media, minciuna se poate perpetua, manipularea este la ea acasă, dar asta nu înseamnă că cei care trebuie să știe și ne judecă nu știu. Mai avem un sindrom pe care l-aș acuza: 'cetățeni veseli, țară tristă'. Am aterizat aseară, la București, și am observat la taximetriști, la oamenii cu care m-am întâlnit în aeroport, o mare fervoare, 'domnule Gușă, jos Ponta, să plece', dar o slabă activitate civică, în condițiile în care au un sentiment de insatisfacție și de nesiguranță cu un astfel de premier. Cetățenii sunt veseli, se agită, nu participă la manifestații și nu își fac simțită această opinie a momentului și îi lasă pe niște parlamentari, care, marea majoritate probabil că sunt urmăriți penal, să ne spună că Parlamentul e suveran", a adăugat consultantul politic.
Cozmin Gușă consideră că "Parlamentul a pus în formulă o lovitură de stat parlamantară împotriva democrației", prin votul de respingerea dat cererii DNA de avizare a începerii urmăririi penale pe numele lui Victor Ponta.
"Călin Popescu Tăriceanu este atât de incompetent, încât a-l cita înseamnă să îi continuăm această manipulare pe care o face, iar calamitarea politică a României este sugestivă și dacă privim cine conduce Senatul, Camera Deputaților și așa mai departe. Problema este gravisimă din alt unghi. Declinul instituțional, în această țară, nu poate să aibă altfel de tratament decât acest tratament contondent și ceea ce pregătește, astăzi, Parlamentul și a pus în formulă este o lovitură de stat parlamantară împotriva democrației și dacă Călin Popescu Tăriceanu se încumetă, îl invit la o dezbatere despre ce înseamnă democrația și despre ce ar trebui să discute. Un lucru justificabil, la nivel uman, deloc justificabil la nivel instituțional", a precizat consultantul politic.
În viziunea sa, "fenomenul pe care Victor Ponta nu dorește să îl recunoască este corupția generalizată".
"Un lucru justificabil, la nivel uman, deloc justificabil la nivel instituțional. La nivel uman, vinovații sau posibilii vinovați, Ponta, Tăriceanu, Cazanciuc și alții se apără, la nivel personal putem să zicem: 'da, domne, e justificat', oamenii probabil știu că sunt vinovați și încearcă să se apere și folosesc Parlamentul pentru ca să se apere. Problema vine la Parlament care, ca un cor de aplaudaci, rezolvă problemele de integritate personală ale acestor lideri în complicitate cu ei. Democrația nu este dictatura Parlamentului, ci este voință populară plus justiție și stat de drept, care justiție și stat de drept nu sunt Parlamentul, ci sunt instituțiile, instanțele din justiție, iar voința populară este voință exprimată despre un anumit fenomen. Fenomenul pe care Victor Ponta nu dorește să îl recunoască este corupția generalizată, care a dus la o cangrenă a filonului statului român din care, probabil, așa cum ne spun procurorii, Victor Ponta face parte astăzi", a mai precizat Cozmin Gușă.
În acest sens, consultantul politic afirmă că premierul nu a scăpat de nimic și că "cei care l-au votat sau au votat în favoarea lui, astăzi, să nu creadă că Victor Ponta a scăpat de calvar".
"Victor Ponta, dacă era responsabil și se gândea că nu este personajul teribil Victor Ponta, un procuroraș care a ajuns prin voința unora mai mari decât el, într-o funcție care nu i se potrivește, ar fi trebuit să spună în felul următor: am două lucruri la care mă gândesc, în calitatea mea de om politic, mă gândesc la funcția de prim-ministru, care nu trebuie să fie terfelită prin disperarea mea de a rămâne acolo, și atunci demisionez, și mă gândesc la a păstra partidul meu la putere, cu această majoritate care există, și vom impune în locul meu un alt coleg care să preia acest portofoliu, dar mă gândesc la acest partid. În loc de asta, Ponta ce face: tabula rasa cu funcția de prim-ministru și cu un partid care este în disperare, pentru că, în spatele acelei cvasi-unanimități este o mare colcăială în PSD.
'Iresponsabilul vesel', după cum spunea apărătorul lui, de astăzi, Ion Cristoiu, și i s-a potrivit și i se potrivește această ștampilă lui Victor Ponta. Starea de fapt:1. Ponta nu a scăpat de nimic, a scăpat de posibilitatea doar ca, în acest moment, Klaus Iohannis să îl suspende și atât. În schimb, premierul României în funcție poate să fie oricând pus sub conctrol judiciar, pe celălalt caz, ceea ce înseamnă că nu mai poate să părăsească țara, nu mai poate să meargă în vizite externe și poate să fie chemat zi de zi la audieri. Acesta este premierul pe care îl avem, astăzi, și care se ține cu 'dinții și gheruțele' ca să îl parafrazez pe alt clasic politic, ușor disperat astăzi, domnul Traian Băsescu. Acesta este Victor Ponta, astăzi. Cei care l-au votat sau au votat în favoarea lui, astăzi, să nu creadă că Victor Ponta a scăpat de calvar. Cred că abia de acum se afundă, pentru că instituțiile statului vor dori să demostreze că, într-adevăr, este vinovat și vor face cu toată puterea pentru ca să nu se decredibilizeze", a adăugat consultantul politic.
Pe de altă parte, consultantul politic a ținut să precizeze faptul că președintele Klaus Iohannis "a ieșit din ambiguitate", prin faptul că "îi cere a doua oară consecutiv demisia lui Victor Ponta".
"Manipularea care se face, astăzi, la televiziunea plătită de către Victor Ponta este următoarea: Klaus Iohannis vrea să schimbe majoritatea. Eu nu am înțeles asta. Am înțeles clar de la Klaus Iohannis că nu dorește decredibilizarea instituției 'Guvernul României' printr-un prim-ministru despre care avem îndoieli, și care trebuie să poarte negocieri în numele României, și îl dorește plecat, dar nu am auzit o vorbuliță de la Klaus Iohannis că ar vrea să încurajeze crearea unei noi majorități. Nu l-am văzut pe Klaus Iohannis să discute despre o nouă majoritate guvernamentală, dar, în acest moment, și-a asumat responsabilitatea funcției de președinte și a dorit să iasă din acea ambiguitate despre care vorbeam. Al treilea lucru, colaborarea dintre Președinție și Guvern, astăzi, atât timp cât prim-ministrul este afectat de aceste acuzații, este cvasi-inexistentă și va deveni total fluidă, adică fără vreun rezultat marcant și este o problemă marcantă pentru statul român. Bulgărele decredibilizării externe a Guvernului și Parlamentului României se rostogolește cu o forță mult mai mare decât își închipuia cineva", a declarat Cozmin Gușă.
În ceea ce privește atitudinea fostului premier Adrian Năstase, față de scandalul politic în care este implicat Victor Ponta, Cozmin Gușă este de părere că Năstase "este nostalgic" și că "ar dori să aibă un rol în continuare, dar și-a dat seama că dacă ar veni cu un mesaj reformist, s-ar așeza împotriva intereselor partidului".
"Victor Ponta nu dorește decât să paraziteze mesajul public și să transmită colegilor săi că el este de partea bună a baricadei, pe care s-au așezat interesele geopolitice din România, dar este un joc de copil mic. Eu am spus întotdeauna că de Victor Ponta trebuie avut grijă că după ce se ridică de la masa discuțiilor, fuge repede și se joacă cu lopățica în nisip. El a rămas la acest statut, din nefericire. Adrian Năstase joacă propria carte în PSD și nu își dorește ca în vreun moment să fie considerat că nu ar fi de partea lui Victor Ponta, așa cum Victor Ponta nu a fost de partea lui. Este nostalgic și ar dori să aibă un rol în continuare, dar și-a dat seama că dacă ar veni cu un mesaj reformist, s-ar așeza împotriva intereselor partidului. Îmi pare rău, Năstase este chiar mai pensionar decât Traian Băsescu și de la acel om care era în stare să scoată raționamente riguroase, a ajuns la aceste mingicăreli care îi erau caracteristice și atunci, dar erau dublate și de altceva", a adăugat consultantul politic.
Cozmin Gușă subliniază faptul că Victor Ponta "a devenit nefrecventabil în plan internațional și partidul său trebuie să înțeleagă că nu mai poate să fie prim-ministru", întrucât, în această funcție, "nu mai are nicio șansă".
"La nivel uman, eu care îl cunsoc foarte bine, îl înțeleg că face asta. Ce nu înțeleg sunt acele două acte de iresponsabilitate, referitoare la deminitatea funcției de prim-ministru și la iresponsabilitatea în a-și duce partidul pe o spirală a decăderii și a disoluției, care, de asemnea, aici ar trebui să fie arbitrat de către partid. Aceastea sunt problemele pe care le are, dar, după aceea, responsabilitatea revine acestor baroni care, cu frica în spate, în continuare îl girează pe Victor Ponta (...) Domnul Ponta a devenit nefrecventabil în plan internațional și partidul său trebuie să înțeleagă că nu mai poate să fie prim-ministru. Ca prim-ministru, nu mai are nicio șansă și toate aceste proiecte nu pot să meargă mai departe cu un prim-ministru atât de suspicionat, care nu are ce sa justifice. Ambasadele nu mai au încredere în această tendință de victimizare a lui Victor Ponta", a mai spus Cozmin Gușă.
"Faptul că PSD tolerează în continuare cât de slab este acest partid și de nereformat, din nefericire, un partid care ar putea să genereze mai multe decât alte partide cadre în adminsitrație. În momentul în care te duci pe o pantă de neîncredere, în plan internațional și al negocierilor de afaceri internaționale, foarte greu mai reușești să ridici botul avionului și să redecolezi, pentru că te duci pe o spirală a neîncrederii", a conchis Cozmin Gușă.