MENIU

Cozmin Gușă, despre ”handicapul” pe care îl are Iohannis, în a-și găsi parteneri în politica internă

Consultantul politic, Cozmin Gușă, a declarat la Realitatea Tv, că președintele Klaus Iohannis are ”handicapul” de a nu putea găsi parteneri de proiecte în politica internă, pentru că partidele politice ”s-au făcut praf”.

Cozmin Gușă a explicat și a detaliat una dintre cauzele pentru care președintele are ”handicapul” menționat:

”Ca să vin tot la favoritul tău și al Realității Tv, Klaus Iohannis. Pentru ca un președinte al României, cum este cel în funcție, să poată să realizeze ceva, să realizeze proiecte pe care să le și implementeze, are nevoie nu doar de niște consilieri buni ci și de parteneri atât instituționali cât și vocaționali, per ansamblu societatea românească, fie că este în zona organizată, a instiutuțiilor statului, fie că este în zona celor care ar contribui cu ceva, care cred că este de nevoie de reclădire a societății,  societate care astăzi este varză. Din nefericre, dintr-o mare nefericire, problema lui Iohannis care a fost și problema lui Traian Basescu, dar într-o multa mai mică măsură, pentru că au fost politicieni diferiți, în 2004, când și-a început mandatul(n.r Traian Băsescu), dar care nu a fost deloc problema lui Ion Iliescu sau Constantinescu, pentru că încă în politică, la vremea aceea, existau mulți oameni remarcabili, care puteau să fie puși la lucru și care puteau să fie identificați, nu mediocri, nepoței care au fost marcă a mandatelor lui Iliescu și Constantinescu, deși aveau de unde să aleagă. La Băsescu s-a îngustat mult, dar tot mai avea de unde să aleagă, niște profesioniști, dar a preferat să lucreze cu o categorie care să facă sluj, care ascultă fără să comenteze. Sau oameni șantajabili, gen Călin Popescu Tăriceanu. Ei, la Klaus Iohannis posibilitatea de a lucra cu parteneri din interiorul clasei politice s-a îngustat până la un nivel de fantă, fizica este macro, apelez la manualele și meseria mea de fizician: Atunci când există o fantă, circulația luminii se irizează foarte mult, radiază diferit. Ei acum Klaus Iohannis mai are doar o fantă de oportunitate de a-și găsi parteneri în interiorul partidelor politice din România. Este din acest punct de vedere cel mai ”handicapat” cu ghilimelele de rigoare și să nu cumva să ma citeze cineva altfel. Din acest unghi are handicapul de a nu-și putea alege parteneri din interiorul partidelor, pentru că aceste partide s-au făcut praf. Astăzi când vorbim, partidele nu mai oferă cadre, în sensul bun al cuvântului, parteneri de proiecte pentru România, ci oameni care deja sunt loviți de trenul anticorupției, pe bună dreptate, care se mișcă sub fluierul mecanicului șef Laura Codruța Koveși, și care îi lovește sau care vor fi loviți”.