MENIU

Cozmin Gușă: Presiunea pe granița de nord și est a României este una foarte puternică!

Consultantul politic, Cozmin Gușă, a vorbit, miercuri, la Adevărul Live, despre criza din Ucraina și impactul conflictului geoeconomic din regiune asupra României, dar și despre situația internă.

În debutul interviului, consultantul politic a vorbit despre regiunea Europei de Est și importanța strategică a zonei.

"În geopolitica clasică, care încă se aplică și care e de inspirație britanică, cu consolidarea de tip american, s-a spus în felul următor, cam de exact 100 de ani: în lume cine stăpânește Europa de Est stăpânește Euroasia, cine stăpânește Euroasia stăpânește insula lumii, care pe lângă Eurasia mai cuprinde și Africa (...) Europa de est înseamnă mai mult sau mai puțin țările fostului Tratat de la Varșovia și din care am făcut și noi parte. Teoriile geopolitice care nu au fost infirmate de realitate au spus că trebuie creat un cordon sanitar între două puteri hegemonice, rivale, respectiv Rusia și Germania. În asta a constat în 1989 secretul cuceririi spațiului fost comunist de către forțele euroatlantice, cedarea realizată de către sovietici în folosul NATO, respectiv țările fostului Tratat de la Varșovia care realiza o adevărată zonă de separație dintre Rusia și Germania, două puteri inderdependente.

În special, pe durata mandatului domnului Obama, s-a înregistrat o lipsă totală de atenție pentru această zonă care, repet, cine stăpânește Europa de Est stăpânește Euroasia, stăpânește insula lumii care înseamnă în plus și Africa, adica zonele de cea mai mare aglomerare umană și de resurse minerale și energetice. Pe această lipsă a atenției administrației Obama de zonă, întreaga această frontieră, cordon sanitar a picat sub diverse influențe", a declarat Cozmin Gușă.

În viziunea sa, Ucraina a ratat fereastra de opurtunitate de a se integra în Europa.

"Poroșenko a făcut un apel de demitere a guvernului pentru a încerca să mai salveze ceva. Ucraina, să nu uităm, e tot o țară fost comunistă cu puternice nostalgii de tip sovietic, care a avut o fereastră de opurtunitate de a se integra în Europa. Cred că această fereastră a trecut pentru că succesul economic, după un război intern, nu a venit. Atunci dezamăgirea e foarte mare, Poroșenko a încercat să aibă un sprijin, România nu e în măsură să i-l ofere. Putem fi doar solidari. Acolo avem o situație foarte tensionantă care crește temperatura la granița noastră de nord", a explicat Cozmin Gușă.

În ceea ce privește România, Cozmin Gușă a punctat că "temperatura pe granița de nord și est a României este una foarte puternică, care ar îndemna la o act de consolidare a acestor frontiere". 

"Ultimele decizii de la nivelul NATO, tardive, aranjază într-un fel teoretic, rearanjază dispoziția de trupe numai că suntem într-o vreme în care războiul de tip militar are mai puțină relevanță. În Europa are relevanță războiul de tip geoeconomic. Aici românii nu au fost ajutați aproape deloc. Ba dimpotrivă, am fost lăsați cu ochii în soare", a punctat consultantul politic.

În acest context, consultantul politic a rememorat o discuție purtată cu ambasadorul Austriei.

"Am avut aseară o întâlnire cu mai mulți ambasadori, o discuție informală. Nu devoalez decât un anumit gen de subiect în care ei reclamau tare 'că, voi românii, voi nu ați știut' și le-am explicat: 'dragii mei, noi am dorit să venim în clubul vostru pentru că vă respectăm gradul de civilizație, dar nu înseamnă că noi eram acolo. Noi am venit ca să ne ajutați să ajungem la nivelul vostru. Am venit să ne rezolvați voi problema de integrare euroatlantică a României.  Dacă tot ne-ați văzut nepregătiți, voi trebuia să fiți responsabili'. Vorbeam cu ambasadorul Austriei, 'noi suntem frontiera, noi vă păzim și pe voi pentru că dacă există un conflict și există un conflict, instalat într-o zonă de tip euroatlantic, el își are frontiera pe Prut. E limpede că aici e zona de cea mai mare tensiune, dar daca voi nu considerați că noi suntem frontiera tututor și ne ajutați și ne consolidați, nu facem nimic'", a povestit Cozmin Gușă.

Referindu-se la fenomenul migrației din Europa, consultantul politic a punctat faptul că reprezintă un microb, care "lucrează în sensul destabilizării coeziunii europene".

"Revin la începutul discuției: determinant pentru echilibrul de puteri în lume este ca acest cordon sanitar, fostul tratat de la Varșovia, care include astăzi și țările baltice și merge până jos în Turcia, să nu fie nici sub control rusesc, nici sub control nemțesc. El poate să asigure echilibrul între cele două puteri, care astăzi s-au consolidat deja, între lumea euroatlantică și lumea euroasiatică, doar dacă este controlat într-un fel normal și constructiv de către SUA. Nu avem altă șansă. O să spun un lucru: marea greșeală a doamnei Merkel, care a infestat Europa din decizia de a prelua otova fluxul de migranți, este o boală pe care noi o tratăm cu greu. Vorbesc de fenomenul migranților, și de excesele și diferențele de cultură, care e în interiorul Europei. El este un microb în Europa și nu i s-a găsit un antidot. El lucrează în sensul destabilizării coeziunii europene, în sensul dezechilibrării din punct de vedere cultural, motivațional al cetățenilor din țările unde acești migranți există. Cine poate să beneficieze de pe urma dezintegrării coeziunii europene? Bineînțeles că lumea e tip euroasiatic, pentru că Europa e divizată (....) Astăzi, din greșeala doamnei Merkel, Germania contează foarte puțin. Cât timp va mai fi lider în Germania, Germania nu cred că își va mai reveni", a detaliat Cozmin Gușă.

Consultantul politic a vorbit și despre situația internă.

"Asta că o țară coruptă e o țară slabă este valabil pe termen mediu și lung. O țară slabă devine coruptă atunci când nimeni nu mai are grijă de infrastructura politico-economică a țării. Cum a fost cazul României. A fost o țară coruptă, devalizată, proiecte de infrastructură nu s-au făcut, partidele sunt praf. Sunt țări corupte care au rămas puternice. În al doilea rând, nimeni nu a considerat un lucru și nu l-a spus, probabil unii din frică...Oricine a urcat la vârf în România, în domeniul diplomatic sau economic, înainte de '89, a avut într-o proporție mai mare sau mai mică legătură cu fostul KGB. Centralele de tip economic, cu incidență la venituri, la bugetul statului sau aportul bugetar, erau, de asemenea, coordonate într-o mai mică sau mare măsură de la Moscova", a adăugat consultantul politic. 

"Există, în continuare, nu la fel de mulți ca altădată, filoane de colaborare informală între structuri din România de tip economic, nostalgici ai regimului de dinainte de '89, care mai lucrează pe acea parte. Nu e un păcat să lucrezi cu Rusia, dar să o faci transparent, să îți consulți partenerul strategic, care e Washington. Noi asta nu am respectat niciodată. În condiții în care este acest război geoeconomic instalat, nu poți să faci ce te taie capul. Sunt mulți oameni suspicionați în România că ar putea să aibă aceste relații nedeclarate cu Rusia. Ce să discutăm aici, despre importul de gaze în care mereu a fost intermediară o firmă a foștilor KGB-iști? Am rămas mereu atârnați de acea firmă controlată de KGB-iști", a afirmat Cozmin Gușă.

Pe de altă parte, consultantul politic a subliniat că "parte a războiului nedeclarat, dar instalat între SUA și Rusia se desfășoară și pe teritoriul României".

"Noi ne-am dorit să fim în NATO. Am cedat suveranitate în planul apărării. Dacă am cedat înseamnă că trebuie să ne sfătuim cu partenerii de acolo, nu să o facem pe sub masă. Nu merge așa și nu va merge în continuare așa, de aici foarte multe durități pe care le văd. Parte a războiului nedeclarat, dar instalat între SUA și Rusia se desfășoară și pe teritoriul României și aici, de la Klaus Iohannis în jos, trebuie să își coordoneze strategiile, mergând în această direcție, dar principala strategie a unui conducător al României este să fie transparent cu partenerul strategic. E clar că ai vrut să îți fie mai bine cedându-ți suveranitatea, dar trebuie să fii corect. Noi nu suntem corecți și jucăm teatru (...) Nimeni dintre conducătorii României nu vine să explice națiunii că noi suntem grăniceri, că nu putem să facem ce vrem (...) Nu am făcut asta pentru că în România s-a perpetuat modelul Hrebeciunc: 'eu sunt funcționar al statului român, îmi folosesc funcția pentru binele personal, nu îmi folosesc funcția pentru binele țării, și beneficiez și eu cum ar fi normal. La noi modelul Hrebenciuc a însemnat 'mă instalez într-o funcție în statul român, eu sunt Guvernul, eu sunt România'. Situația la noi e foarte complicată și, în aceste condiții, în care facem parte dintr-o frontieră care este găurită total, în care noi suntem la nivel de comportament al instituțiilor statului foarte dedicați parteneriatului strategic cu SUA, am devenit o insulă ciudată, care astăzi nici nu e tare sprijinită", a explicat Cozmin Gușă.


Mai multe articole despre:
România Ucraina Cozmin Guşă Republica Moldova