MENIU

Coronavirus: Victor Costache dă asigurări că în Bucureşti există un centru cu 40 de locuri

Ministrul propus al Sănătăţii, Victor Costache, a declarat, miercuri, după audierea din comisiile parlamentare de specialitate că în Bucureşti există un centru de 40 de locuri destinat persoanelor suspecte de coronavirus.

"Odată cu ordonanţa de urgenţă care a fost dată pentru a creşte capacitatea de răspuns la coronavirus, am implementat şi centre de carantină la nivelul întregii ţări. Chiar la nivelul Bucureştiului avem o capacitate de primire de 40 de astfel de persoane. (...) În momentul de faţă, UE funcţionează ca un organism unitar şi decizia a fost ca aceste măsuri de carantină să poată fi luate la nivel naţional, să nu aglomerăm unul din statele membre cu carantină cu cetăţeni ai altor state.

În condiţii dramatice se poate creşte capacitatea, dar pentru a asigura o carantină decentă, deocamdată avem o capacitate de primire de 40 de locuri. Dacă ar veni în ţară, acolo ar merge (românii infectaţi cu coronavirus - n.r.). Evident, depinde de aeroportul pe care vor debarca, dar normal sunt aduşi pe Otopeni", a explicat Costache.

El a precizat că vor fi create culoare speciale în acest sens şi pentru alte aeroporturi din ţară, dacă vor fi aduse persoane suspecte.

"Se vor crea culoare speciale şi pe restul aeroporturilor, în măsura în care sunt aduse astfel de cazuri suspecte. (...) Avem capacitate de diagnostic în patru alte spitale în afara Bucureştiului", a arătat Victor Costache.