Corneliu Vadim Tudor a murit. Gestul pe care l-a făcut Gigi Becali, marţi, în memoria istoricului
Corneliu Vadim Tudor a murit, luni după amiază, la Spitalul Militar din Capitală. Fostul lider PRM, care suferea de edem pulmonar acut, ar fi făcut infarct după ce a ajuns în unitatea medicală.
Gigi Becali a fost unul dintre apropiaţii lui Corneliu Vadim Tudor. Chiar dacă cei doi au avut şi conflicte, patronul Stelei a recunoscut că a făcut trocuri politice cu fostul lider PRM.
"A fost la mine la puşcărie în 2009, când mi-a propus să intru la europarlamentare pe listele PRM, ca să scap de puşcărie. Aşa a şi fost. Am fost eliberat după două săptămâni, în 2009.
Nu pot să spun că-i datorez ceva. Era un om care nu ţinea mânia. Nu sunt ipocrit, nu-i datorez nimic. Atunci când s-au întâmplat acele lucruri, în 2009, a fost un fel de troc politic. A scris acea poezie pentru că simţea ceva. Oamenii care sunt genii vor să lase ceva şi după moartea lor.
A scris acel poem ca să rămână peste eternitate. Era un om foarte mândru. Avea o trufie a lui. Poate era şi un păcat. Vroia ca moartea să fie pentru el ceva special, faţă de ceilalţi muritori", a spus patronul Stelei la o televiziune.
Marţi, patronul Stelei Gigi Becali a mers să-i prezinte condoleanţe familiei şi să aducă un ultim omagiu defunctului.
Gigi Becali s-a deplasat la capela unde este depus trupul neînsufleţit al lui Corneliu Vadim Tudor. Latifundiarul a păşit spăşit în biserică, a mers la căpătâiul celui alături de care a trăit momente mai bune, dar şi mai proaste, şi-a exprimat condoleanţe soţiei şi fiicelor, care nu se dezlipesc de lângă sicirul Tribunului.