Corman: Declaraţiile lui Băsescu privind unirea "au turnat benzină pe focul din Găgăuzia"
Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu despre unirea României cu R. Moldova au alimentat iniţiativele pentru organizarea referendumului din Găgăuzia privind o eventuală independenţă, a declarat preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Corman, într-o emisiune a postului public Moldova 1.
Preşedintele Parlamentului moldovean, care a efectuat miercuri o vizită la Comrat împreună cu premierul Iurie Leancă pentru discuţii cu administraţia găgăuză referitoare la referendumurile anunţate pentru 2 februarie, a afirmat că "declaraţiile preşedintelui României au turnat multă benzină în focul care încetişor s-a aprins în Găgăuzia".
El a adăugat că, pe lângă faptul că Republica Moldova are "o problema şi la nivel de ţară, (în plus) se confundă procesul de integrare europeană, ideea europeană, cu ideea unirii, pe care încearcă s-o promoveze în ultima perioadă preşedintele (român Traian) Băsescu".
Oficialul a mai declarat că astfel de declaraţii "nu ajută" Republica Moldova, iar poziţia este împărtăşită şi de premierul Iurie Leancă. Totodată, Igor Corman consideră ca această poziţie nu pune în niciun caz "în pericol relaţia cu România".
"Nu doar preşedintele Băsescu reprezintă ţara, el este la sfârşitul celui de-al doilea mandat. Eu am fost în vizită oficială la Bucureşti, am purtat discuţii şi cu premierul, şi cu preşedintele Parlamentului, cu grupurile parlamentare de acolo. Este o cu totul alta optică, este dorinţa ca să avem un dialog pragmatic, un dialog care reiese din agenda europeană, un dialog care să consolideze relaţiile dintre Republica Moldova şi România, dar să nu creeze probleme", a afirmat Igor Corman.
El a confirmat că le-a transmis autorităţilor de la Comrat că "nu este cazul de a organiza referendumuri în urma unor declaraţii (ale preşedintelui Băsescu -n.r.)". "Vă spun şi acum că în cadrul UE astfel de subiecte cum ar fi pierderea statalităţii Republicii Moldova nici nu pot să existe şi nimeni nu înţelege care este sensul unor astfel de declaraţii. Nici în România, la modul serios, astfel de declaraţii nu sunt luate în considerare", a apreciat Igor Corman.
"Eu nu cred ca domnul Basescu doreşte răul Republicii Moldova. Mi-aş dori foarte mult ca dumnealui, cu mai multa atenţie să urmăreascaă evoluţiile din ţara noastră şi să analizeze care este impactul unor astfel de declaraţii asupra procesului de integrare europeană, asupra coeziunii societăţiii moldoveneşti şi, per ansamblu, eu sper să ajungă la concluzia că, într-adevăr, astfel de declaraţii nu-şi găsesc locul", a conchis preşedintele Parlamentului de la Chişinău în cadrul emisiunii "Moldova în Direct" de la postul Moldova 1.
Preşedintele României Traian Băsescu a declarat recent că următorul proiect important pentru România, după intrarea în NATO şi Uniunea Europeană, trebuie să fie unirea cu Republica Moldova. Ulterior, şeful statului a acuzat lipsa de reacţie la nivel european faţă de riscurile în privinţa independenţei şi suveranităţii R. Moldova, precizând că România nu va rămâne impasibilă politic dacă din Transnistria sau din zona găgăuză vor porni provocări care să întoarcă R.Moldova din drumul spre UE.
Referitor la vizita efectuată miercuri la Comrat împreună cu premierul Iurie Leancă, preşedintele Parlamentului de la Chişinău a declarat că aceasta nu a avut scopul "de a îmbuna pe cineva", ci pentru a stabili un dialog constructiv între autoritatile centrale şi cele regionale. Igor Corman consideră că referendumurile anunţate de administraţia găgăuză pentru 2 februarie vor fi anulate de instanţele de judecată, iar autorităţilor de la Comrat le-a spus că "nu este cazul de a organiza referendumuri în urma unor declaraţii" vizând statalitatea Republicii Moldova.
"Am întreprins vizita reprezentativă la Comrat nu pentru a îmbuna pe cineva, nu pentru a bloca aşa-numitele referendumuri. Noi am mers acolo cu un mesaj foarte clar de deschidere", a spus Igor Corman, adăugând că autoritaţile centrale intenţionează să implice conducerea de la Comrat în abordarea unor chestiuni "care vizează cu adevărat cetaţenii din Găgăuzia, care vizează statutul acestei autonomii".
Administraţia găgăuză a anunţat pentru 2 februarie un referendum la care populaţia din regiune este chemată să-şi exprime opinia în legătură cu aderarea Republicii Moldova la UE sau la Uniunea Vamală rusă şi dacă este de acord ca regiunea autonomă să-şi declare independenţa în cazul în care Republica Moldova îşi pierde suveranitatea.
O instanţă de la Comrat a declarat ilegală organizarea referendmului, iar procuratura moldoveană a deschis un dosar penal îna cest caz, însă administraţia de la Comrat continuă pregătirile pentru consultarea populară, iniţiativă care vine în contextul în care Chişinăul se pregăteşte să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.