MENIU

Corlăţean, despre proiectul de autonomie al UDMR: Nu sunt entuziast, măcar se dezbate democratic

Corlăţean, despre proiectul de autonomie al UDMR: Nu sunt entuziast, măcar se dezbate democratic

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, miercuri, despre proiectul legislativ al UDMR privind autonomia, că nu este foarte entuziast, dar preferă acest tip de dezbateri, chiar mai complicate, într-un cadru democratic, nu în stradă.

Ministrul de Externe a fost întrebat, la o dezbatere organizată de Fundaţia Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice, de unul dintre participanţi, legat de o eventuală autonomie teritorială a secuilor.

”Cunoaşteţi foarte bine poziţia noastră, a Guvernului, prin vocea primului-ministru şi a mea, ca ministru de Externe. Vă spun cu toată modestia, nu am ezitat, şi chiar dacă am avut, poate, un moment de cumpănă şi de risc în existenţa sau nu a unei coaliţii guvernamentale, în continuare, într-o perioadă importantă, politic, în această toamnă electorală”, a spus Corlăţean.

Ministrul de Externe a precizat că nu se va declara nicio autonomie în luna octombrie, acest termen fiind invocat în întrebarea ce i-a fost adresată. ”Răspunsul este nu, faptul că se promovează nişte proiecte legislative care nu au girul Guvernului, nu au fost discutate în coaliţie, este o iniţiativă individuală, a unui partener de coaliţie. Da, nu sunt foarte entuziast faţă de acest proiect legislativ, în mod evident, dar vă spun, pe de altă parte, că prefer acest tip de dezbateri, chiar mai complicate, într-un cadru democratic, nu în stradă", a spus el, menţionând că "în Parlament avem argumentele şi poziţiile foarte clar ca acest tip de propunere legislativă care încalcă constituţia să fie respins.