Corina Crețu răbufnește: Guvernul Dăncilă, împins de la spate să utlizeze fondurile UE
Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu a aprobat miercuri, 17 octombrie, modificarea Programului Operațional Regional (POR) pentru România. Modificările vizează adaptarea la contextul socio-economic actual și răspund necesității de simplificare a programului.
"Schimbările pe care le-am aprobat vin tocmai ca răspuns la nevoia de a ne adapta la realitățile curente și vor ajuta România să utilizeze într-o mai mare măsură fondurile pe care le are alocate. Acestea vor avea un efect benefic în special pentru mediul de afaceri, dar vor sprijini și proiecte ce vizează îmbunătățirea infrastructurii medicale din întreaga țară", a declarat comisarul pentru politică regională Corina Crețu.
Conform deciziei, vechiul Program Operațional „Inițiativa pentru IMM-uri” devine parte a Programului Operațional Regional, beneficiind de o realocare de peste 150 milioane de euro. Noua axă prioritară 15 din cadrul POR, „Inițiativa pentru IMM-uri”, va răspunde cererii tot mai crescute de instrumente financiare garantate de pe piață și va contribui la creșterea competitivității IMM-urilor din România.
Totodată, 72,5 milioane de euro sunt realocate acum către axa prioritară 8 "Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale", pentru a finanța achiziția de ambulanțe și echipamente medicale. Aceste investiții vor asigura pe viitor o mai bună gestionare a urgențelor medicale, permițând în același timp accesul egal al populației la servicii de asistență medicală și prim-ajutor.
În perioada 2014 – 2020, România beneficiază de un sprijin financiar din partea UE de peste 22 miliarde de euro prin politica de coeziune, din care 6,86 miliarde de euro sunt alocate pentru Programul Operațional Regional.