MENIU

Controversatul afacerist Mohammad Murad, cercetat penal după ce a împărțit pachete inscripționate cu numele său

Controversatul afacerist Mohammad Murad, cercetat penal după ce a împărțit pachete inscripționate cu numele său

Face ce face și iar ajunge "pe prima pagină". În ciuda eforturilor, multe disperate, de a se face cunoscut și altfel decât ca fiind "unul dintre cei mai controversați afaceriști" ajunși, printr-un noroc chior, pe meleagurile României, Mohammad Murad, căci despre el este vorba, nu reușește mai mult de a-și da cu stângul în dreptul. După ce a poftit la Primăria Constanța, Murad s-a reorientat către Primăria Mangalia, mânat de aceleași aspirații, din poziția de candidat independent. 

Și, cum șansele de a-și întipări numele în memoria votanților, măcar până în ziua alegerilor, sunt cu mult sub zero, afaceristul a decis să recurgă la o metodă clasică de "captare a atenției": pachete cadou, inscripționate cu numele său. 

Zis și făcut! În imaginile difuzate de un post local de televiziune, se observă cum Mohammad Murad împarte pachete sărmanilor pe care scrie "Alături de oameni". Sub slogan apare, însă, și numele candidatului, crezând probabil că, astfel, va da greutate "atențiilor". 

Acțiunea afaceristului a fost taxată imediat de autorități. Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Constanţa au transmis că poliţiştii din Mangalia s-au sesizat din oficiu după apariţia acestor imagini în spațiul public. 

"În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care apare un candidat la alegerile locale în timp ce ar fi oferit mai multor cetăţeni pachete inscripţionate cu un slogan, alături de numele său, în cursul zilei de astăzi (luni, n.r.), poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de coruperea alegătorilor. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală", a afirmat IPJ Constanţa.

Mai multe articole despre:
Mohammad Murad